George Burcea şi Viviana Sposub şi-au recunoscut sentimentele: „Nu mi-am propus, dar simţeam cum mă îndrăgostesc”

Întoarcerea în Fermă a bandiților a adus în prim plan relația care s-a creat între Viviana Sposub și George Burcea. Cei doi au fost încântați să se revadă și au petrecut împreună noaptea dinaintea duelului pe care George l-a avut cu Paul Diaconescu.
Romania TV
09 oct. 2020, 19:43
George Burcea şi Viviana Sposub şi-au recunoscut sentimentele:

În afara imaginilor filmate care au arătat destul de clar care sunt sentimentele acestora, atât Viviana, cât și George au recunoscut la testimoniale că există sentimente romantice reciproce și că nu se feresc să ofere o șansă unei posibile legături de iubire între ei.

N-am reuşit să dorm absolut deloc, nu am putut să închid niciun ochi şi mi-era milă de el, că a doua zi avea duel. Se pare că nici el nu s-a putut odihni„, a declarat Viviana.

Sunt obosit, pentru că nu am putut dormi. Iar faptul că Viviana este aici, este un plus pentru mine. Sincer, nu ştiu cum am ajuns să mă îndrăgostesc de Viviana. Am văzut-o pe aici, prin Fermă, nu ştiu cine a adus-o. M-am trezit într-o dimineaţă şi am văzut-o pe Viviana pe aici, că tot umbla din dreapta-n stânga. M-am scuturat de două ori, m-am uitat la ea, a venit acea probă cu mâna legată şi atunci am zis, gata, este predestinat. Mă îndrăgostesc de fata asta. Nu mi-am propus, dar simţeam cum mă îndrăgostesc„, a dezvăluit George Burcea.

George Burcea şi-ar neglija fetiţele după ce a început o relaţie cu Viviana Sposub

Fostul soț al Andreei Bălan a mărturisit că atunci când se va întoarce acasă de la Ferma, prima dată va merge în vizită la fetițele sale, iar printre primele persoane pe care le va căuta va fi și Viviana Sposub. Se pare că George Burcea și-ar neglija fetițele, Ella și Clara, pentru că actorul ar fi mers acasă la ele după două săptămâni de la părăsirea competiției. Mai mult, Andreea Bălan ar fi extrem de deranjată că tatăl copiilor săi a ales să meargă cu mâna goală în vizită.

Nu se comportă prea fair-play. Andreea se aștepta ca atunci când iese din Fermă să meargă să-și viziteze fetele. Nu a făcut acest lucru. Cred că după două săptămâni de la terminarea filmărilor a fost în vizită, dar și atunci ar fi fost cu mâna goală. Nu așa ar trebui să se comporte un tată‘, a mărturisit o persoană din anturajul Andreei Bălan, potrivit Cancan.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
De necrezut! Câţi români s-au uitat la TV la finala de aur a lui David Popovici! Comparaţia cu cel mai slab meci din SuperLiga e şocantă. Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Reorganizare în instituțiile statului. Ce bugetari pot rămâne fără post și ce funcții dispar din 2027
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat