Un sat bulgar situat la graniţa cu statul elen vrea să facă parte din Grecia

Satul bulgar Ţrancea, situat în apropiere de graniţa cu Grecia şi având o populaţie majoritar musulmană, cere alipirea politică şi administrativă la această ţară.
Romania TV
19 nov. 2012, 21:34
Un sat bulgar situat la graniţa cu statul elen vrea să facă parte din Grecia

Cei 680 de locuitori ai satului, nemulţumiţi de conducerea centrală „nedreaptă” de la Sofia, au decis unanim să le scrie o scrisoare autorităţilor elene şi ambasadei acestora din Bulgaria pentru a cere alipirea la Grecia, relatează site-ul Novinite.com.

Ziarul grecesc Kathimerini citează localnici care preamăresc statul elen. Publicaţia notează că aceştia sunt cultivatori de tutun, de religie musulmană şi au legături strânse cu Grecia. Tinerii din sat emigrează în Grecia, Marea Britanie sau Olanda, în timp ce bătrânii îşi amintesc cu nostalgie despre conducerea dictatorului comunist Todor Jivkov.

„În Grecia, terenurile şi fermierii sunt respectaţi, în Bulgaria doar hoţii sunt veneraţi”, a declarat un localnic pentru cotidianul 24 Ceasa.

Locuitorii au înfiinţat un comitet de iniţiativă, care cere să li se restabilească dreptul de proprietate asupra terenurilor lor, drept pe care nu au reuşit să-l dobândească de 20 de ani. Ei afirmă că sunt nevoiţi să „cumpere terenurile bunicilor” şi denunţă lipsa lucrărilor de asfaltare din partea autorităţilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Triplul campion din SuperLiga a ajuns șofer pe Uber: „Fac mai mulți bani decât din fotbal”
Capital.ro
Plata pensiilor în iunie 2026. Când vin banii prin Poștă și pe card. Calendar modificat luna viitoare
Playtech.ro
Ce să nu faci niciodată în lift. Reguli pentru a fi în siguranță, unele pot părea banale
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat să își vândă fotbalistul pentru 4.000.000 de euro: ”A cerut o sumă enormă”
MediaFlux
Rusia a livrat muniții nucleare către depozitele din Belarus. Mutare periculoasă pe flancul estic al NATO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi