Atac armat la un liceu din Tennessee, cu mai multe victime. Tensiuni şi la Minneapolis după ce un tânăr de culoare a fost ucis

Mai multe persoane au fost împuşcate luni într-un liceu din Knoxville, un oraş din statul american Tennessee, a informat poliţia locală, notează AFP.
Alina Costache
13 apr. 2021, 06:36
Atac armat la un liceu din Tennessee, cu mai multe victime. Tensiuni şi la Minneapolis după ce un tânăr de culoare a fost ucis

Atac armat. Poliţia din Knoxville, Tennessee, a anunţat, luni, că a reacţionat la mai multe informaţii despre un atac armat la un liceu, care a produs cel puţin câteva victime, transmite Reuters.

”Au fost raportate mai multe victime împuşcate, inclusiv un ofiţer al KPD. Investigaţia este în curs în acest moment”, a anunţat poliţia din Knoxville pe Twitter.

Atac armat. Imaginile transmise la televiziune au arătat poliţie şi echipaje de pompieri în jurul Austin-East High School, din estul oraşului Knoxville.

“Knox County Schools răspunde la un atac armat care a avut loc în această după-amiază la Austin-East Magnet High School. Strângem informaţii despre această situaţie tragică şi vom oferi informaţii suplimentare cât mai curând posibil”, a anunţat pe Twitter superintendentul Bob Thomas al Knoxville schools.

”Clădirea şcolii a fost asigurată, iar elevii care nu au fost implicaţi în incident au fost reunişi cu familiile lor”, a spus Thomas.

Postul local de televiziune 10 News a relatat că şcoala a fost carantinată strict şi că părinţilor li s-a spus să meargă în spatele campusului pentru a-şi lua copiii.

Atac armat VIDEO:

https://www.facebook.com/ABC15/videos/3533909173499990

Minneapolis sub tensiune în creştere după moartea unui tânăr de culoare ucis de poliţie

Minneapolis a cunoscut marţi a doua seară de demonstraţii, în pofida intrării în vigoare a unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii care vizează prevenirea extinderii violenţelor în acest oraş din nordul Statelor Unite, după moartea duminică a unui tânăr afro-american împuşcat de poliţie în plin proces asupra uciderii lui George Floyd, notează AFP.

„Manifestaţiile paşnice sunt de înţeles” după moartea „tragică” a lui Daunte Wright, a comentat în cursul zilei preşedintele democrat Joe Biden, spunând că este conştient de „furia şi durerea” trăite de afro-americani.

Dar „nu există absolut nicio justificare” pentru violenţe, a adăugat el, îndemnând „la calm” populaţia acestui mare oraş din nordul Statelor Unite, după o primă noapte de proteste marcate de jafuri şi altercaţii.

Pe lângă interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii în toată aglomeraţia urbană decretată de primarii oraşelor gemene Minneapolis şi St. Paul, o mie de soldaţi ai Gărzii Naţionale acţionează din greu pentru a preveni noi violenţe.

Cu puţin înainte de orele 21.00 (marţi, 02.00 GMT), la aproape două ore de la intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie, zeci de protestatari au continuat să-şi agite pancartele şi să scandeze lozinci – în timp ce se adăposteau de ploaie sub umbrele şi glugi – în faţa secţiei de poliţie din oraşul Brooklyn Center.

Poliţistul care a omorât un tânăr de 20 de ani în trafic a încurcat armele. Imagini incredibile filmate cu camera portabilă VIDEO
Poliţia a tras de mai multe ori gaze lacrimogene în direcţia manifestanţilor şi le-a ordonat să se disperseze.

Furia lor este urmare a morţii lui Daunte Wright, un afro-american în vârstă de 20 de ani, împuşcat mortal de poliţie duminică în timp ce circula la volanul maşinii sale în acest oraş de la periferia Minneapolis, împreună cu prietena sa.

În cursul unui control legat de plăcuţele de înmatriculare necorespunzătoare, o agentă „şi-a scos arma în locul Taser-ului”, un pistol cu electroşoc, considerat a fi mai puţin letal decât o armă de foc, a declarat şeful poliţiei locale, Tim Gannon, vorbind despre o moarte „accidentală”.

Pentru a-şi susţine afirmaţiile, el a prezentat înregistrarea tragediei de către camera pietonală a poliţiei.

În imaginile respective, agenţii sunt văzuţi cum îl scot pe tânăr din maşina sa şi îi pun cătuşe. El opune însă rezistenţă şi se aşează din nou în maşină. Poliţista poate fi auzită strigând „Taser, Taser” pentru a semnala că va trage. În schimb, se aude un foc de armă.

Luni seara, autorităţile judiciare din statul Minnesota au transmis într-un comunicat identitatea poliţistei implicate. Kimberly Potter, angajată a poliţiei din Brooklyn Center de 26 de ani, a fost suspendată din punct de vedere administrativ, a precizat documentul.

Această tragedie a reaprins furia la Minneapolis, care a cunoscut mai multe nopţi de revolte după moartea lui George Floyd la 25 mai, sub genunchiul poliţistului alb Derek Chauvin.

https://www.facebook.com/bbcnewspidgin/videos/482849276404729

Citeşte şi Practica îngenuncherii pe gâtul celor reţinuţi, folosită de 428 de ori de poliţiştii din Minneapolis. Două treimi erau afro-americani

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Șoferul microbuzului implicat în accidentul din Timiș era drogat. Polițiștii au preluat două pliculețe suspecte
Fanatik.ro
Mașina te poate ucide? Adevărul șocant despre automobilele „inteligente”: greșeala fatală pe care o fac șoferii
Capital.ro
Tragedia a lovit lumea filmului. S-a stins mult prea devreme un actor celebru. E o mare pierdere, toți admiratorii îl regretă
Playtech.ro
Cum poți reclama încălcarea drepturilor tale la Inspecția Muncii: Pașii prin care poți face o sesizare
Adevarul
Moartea unui afacerist român în Italia, învăluită în mister. Ce au descoperit anchetatorii în apartamentul închiriat
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei frați de 6, 8 și 9 ani au murit sub ochii mamei lor după ce au căzut într-un lac în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Mircea Lucescu și-a dat acordul să antreneze Steaua, dar Valentin Ceaușescu s-a opus dintr-un motiv uluitor
MediaFlux
Putin l-a chemat pe Zelenski la Moscova. Trump și-a dat acordul pentru ce urmează
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil