Guvernul urmează să aprobe menţinerea în activitate a personalului angajat fără concurs în perioada stării de urgenţă

Guvernul urmează să aprobe, joi, prin ordonanţă de urgenţă menţinerea în activitate a personalului angajat fără concurs în perioada stării de urgenţă din instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, unităţilor sanitare şi serviciilor de asistenţă socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. 
Romania TV
21 oct. 2020, 16:19
Guvernul urmează să aprobe menţinerea în activitate a personalului angajat fără concurs în perioada stării de urgenţă

„În concret, prin proiectul de ordonanţă de urgenţă se propune ca personalul din instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din Ministerul Sănătăţii şi unităţile subordonate, din unităţile sanitare şi din serviciile de asistenţă socială angajat fără concurs în temeiul dispoziţiilor art. 6 şi 16 din anexa 1 la Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României ori, după caz, a dispoziţiilor art. 9 şi 25 din anexa 1 la Decretul 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, să poată fi menţinut în activitate peste termenul pentru care a fost încadrat, pentru o durată corespunzătoare celei prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Tot prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul urmează să completeze OUG 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării cursurilor şcolare şi a OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

„Prezentul act normativ completează OUG 147/2020 (…) cu prevederi care să asigure protecţia şi sprijinirea copiilor, a părinţilor acestora, dar şi a angajatorilor, în situaţia în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ, inclusiv în cele de educaţie antepreşcolară şi preşcolară, se desfăşoară în scenariile 2 şi 3 prevăzute de Ordinul comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020. Potrivit prezentului proiect de act normativ, numărul de zile libere se stabileşte pentru perioada stării de alertă, ori de câte ori, prin hotărâre a CJSU/CMBSU se stabileşte aplicarea unui dintre scenariile menţionate. De asemenea, se propune ca pentru aceste situaţii acordarea zilelor libere să fie limitată până la 31 decembrie 2020. Totodată, se propune reglementarea acordării zilelor libere plătite şi pentru alte situaţii stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de urgenţă sau ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, situaţii care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum ar fi, spre exemplu suspendarea cursurilor în timpul desfăşurării procesului electoral. Pentru toate situaţiile nou introduse se menţin aceleaşi condiţii de acordare prevăzute în OUG 147/2020 „, conform notei de fundamentare a actului normativ.

Un alt proiect de OUG aflat pe agenda şedinţei de Guvern vizează desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unor instituţii din sistemul justiţiei.

„Prezenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului propune crearea cadrului legal pentru organizarea, pe perioada stării de alertă, a concursurilor în vederea ocupării posturilor vacante existente la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al celorlalte instanţe judecătoreşti şi din sistemul de probaţiune. Astfel, având în vedere importanţa activităţii desfăşurate de categoriile de personal menţionate sunt necesare reglementări care să permită organizarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţelor judecătoreşti, parchetelor şi din cadrul sistemului de probaţiune”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea cuantumului indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză tratate în ambulatoriu.

„În vederea asigurării aderenţei la tratament a pacientului diagnosticat cu tuberculoză, acestuia i se acordă o indemnizaţie lunară de hrană pe toată perioada de tratament în ambulatoriu. Având în vedere cuantumul propus pentru indemnizaţia lunară de hrană pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză, respectiv de 16 lei/zi pentru pacienţii adulţi şi de 15 lei/zi pentru pacienţii copii, se estimează că prin motivarea pacientului de a nu abandona tratamentul prin acordarea indemnizaţiei de hrană, se generează o cheltuială totală anuală a statului român de aproximativ 54.000.000 lei. (…) Cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite adulţilor şi copiilor diagnosticaţi cu tuberculoză trataţi în ambulatoriu, se majorează la aceeaşi dată ca şi data majorării cuantumului alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice”, potrivit notei de fundamentare a actului normativ.

Tot în şedinţa de Guvern urmează să fie aprobate şi o serie de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Pe acest subiect, premierul Ludovic Orban a confirmat că prefectul de Bucureşti va fi înlocuit din funcţie

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Screciu s-a prăbușit pe gazon și a avut nevoie de ambulanță după Craiova – FCSB. Ce s-a întâmplat cu fotbalistul oltean
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit. Lumea l-a iubit enorm și nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Se poate cumula pensia din România cu cea din străinătate? Ce spune legea
Adevarul
Arma invizibilă ce provoacă sindromul Havana. Ce a pățit un cercetător care a testat pe propria piele un dispozitiv cu microunde
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Grădinescu și-a ieșit din minți în direct după eșecul suferit de FCSB: ”M-ați luat la judecată!”
MediaFlux
Zelenski a luat o decizie radicală! Cerere de ultimă oră pentru Trump
stirilekanald.ro
VIDEO Tentativă de răpire în supermarket! Fetița de un an și jumătate a fost smulsă de lângă mama ei
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat