Franţa va colabora la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Orban: „E un proiect important pentru politica energetică”

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că a fost semnat un parteneriat stragetic între Franţa şi România ce prevede, printre altele, o colaborare privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. În urma unei întrevederi cu omologul său francez, Orban a vorbit despre declaraţia de intenţie referitoare la cooperarea în domeniul nuclear civil.
Romania TV
26 oct. 2020, 18:05
Franţa va colabora la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Orban:

Orban a precizat că principalul punct al întâlnirii cu premierul francez Jean Castex l-a reprezentat „semnarea foii de parcurs a parteneriatului strategic dintre Franţa şi România”.

„Am semnat împreună cu premierul Franţei acest document important care priveşte evoluţia relaţiilşor din România şi Franţa pe următorii patru ani. Această foaie de parcurs cuprinde mai multe obiective în relaţiile bilaterale, în poltiica europeană şi în ceea ce prioveşte poziţiile comune în relaţiile internaţionale. 

Parteneriatul strategic este materializat prin acest plan de acţiune pe următorii patru ani care vizează întărirea cooperării în domeniul economic, o dimensiune extrem de importantă pentru noi. Cuprinde o întărire a colaborării în mai multe domenii de activitate, în domeniul apărării , energiei, cooperării nucleare civile, infrastructurii, agriculturii, comunicaţiilor şi culturii”, a afirmat premierul Orban.

De asemenea, Ludovic Orban a explicat că acest document este „extrem de important” deoarece „stabileşte un cadru al întăririi relaţilor dintre Franţa şi România în aproape toate domeniile de activitate în perioada ce va urma”.

„Am semnat împreună cu premierul francez o declaraţie de intenţie privind cooperarea în domeniul nuclear civil care vizează, printre altele, colaborarea cu partenerii strategici în realizarea proiectului construcţiei reactorului 3 şi 4 de la Cernavodă şi în reparaţia capitală, în modernizarea reactorului 1, într-un cadru mai larg cu parteneri strategici. Un proiect extrem de important pentru politica energetică a României”, a adăugat Orban. 

Orban, despre colaborarea dintre România şi Franţa în domeniul militar

„În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul militar, am abordat subiecte la zi, cum este contractul privitor la corvete, şi aici am prezentat punctul nostru de vedere. Există un litigiu, de fapt au fost mai multe procese care au fost declanşate de competitor împotriva deciziei de adjudecare a contractului care a fost luat.

Imediat ce se vor termina aceste ligitii în instanţă, din punctul nostru de vedere suntem gata să semnăm contractul, pentru noi fiind extrem de importantă semnarea şi realizarea acesteui contract – construirea celor patru corvete care sunt extrem de importante în dispozitiviul strategic la României la Marea Neagră”, a explicat şeful Executivului.

Orban cere ajutorul Franţei pentru intrarea României în Schengen. „Am solicitat sprijinul pentru urgentarea unei decizii pozitive” 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Ce datorii are, de fapt, CFR Cluj. Avem actele depuse în dosarul de insolvență. Exclusiv
Capital.ro
Noi avantaje pentru romanii care ies la pensie în Germania. Ce trebuie să știe cei născuți după 1963
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat