Actorul Şerban Ionescu a murit

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la vârsta de 62 de ani, după un an de grea suferinţă. Actorul a murit la Spitalul Floreasca, unde a fost internat în stare gravă în cursul zilei de marţi. Şerban Ionescu s-a stins din viaţă sub ochii mamei sale. Rudele au ajuns mai târziu şi cu greu au avut acces în salonul unde se afla trupul neînsufleţit.
Romania TV
21 nov. 2012, 22:20
Actorul Şerban Ionescu a murit

Actorul Şerban Ionescu a fost dus marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat, el fiind internat în secţia de Terapie Intensivă.

Potrivit directorului Spitalului Floreasca, Radu Macovei, citat de Mediafax, decesul actorului a suvenit miercuri seara, în jurul orei 23.30.

Actorul Şerban Ionescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete.

„Această procedură era necesară şi continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice (scleroză laterală amiotrofică)”, declara atunci conducerea Spitalului Elias.

Potrivit sursei citate, pe perioada spitalizării, Şerban Ionescu a fost conştient, nu a prezentat tulburări respiratorii şi nici nu a necesitat alt tip de îngrijire medicală, astfel că în 2 octombrie actorul a fost externat.

La jumătatea lunii august, Şerban Ionescu, diagnosticat iniţial cu borelioză, în urmă cu un an, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit şi unde a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.

Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Şerban Ionescu este incurabilă.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua şi a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se ştie că aproximativ 5-10% din pacienţi prezintă o formă moştenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat iniţial Şerban Ionescu, borelioză, prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei muşchii şi alte organe şi provocând probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia.

Actorul Şerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

Pe 30 mai, preşedintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Şerban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză şi că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al „epidemiei de diagnostic” legat de această boală.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Ce salariu a avut Gică Popescu la Dinamo. De ce a refuzat revenirea la Universitatea Craiova: ”A ales banii”
Capital.ro
Restanțe la bloc. Românii care rămân în urmă la întreținere nu pot fi penalizați automat. Care e perioada de grație
Playtech.ro
Sunt sau nu vopsiţi puii galbeni din comerţ? Explicaţiile producătorilor şi ale unui profesor universitar
Adevarul
Amenințarea ayatolahului: „Vom transforma strâmtoarea Ormuz într-o armă!”. Presa britanică scrie că Mojtaba Khamenei ar fi în comă, cu un picior amputat
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și fetița lui de 3 ani și-au pierdut viața în localitatea Negreni, în urma unui impact violent între două autoturisme și un autotren
iamsport.ro
Mirel Rădoi, decis să plece în vară de la FCSB! Cum încearcă Gigi Becali să îl convingă să continue la echipă
MediaFlux
Mama lui Ilie Bolojan dezvăluie fața neștiută a premierului. Cui îi cânta și ce făcea când mergea cu vacile: ”E un băiat care nu mai are păreche”
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj