Simona Halep, eliminată în optimi la Madrid. A pierdut meciul după ce a condus cu 3-1 în setul decisiv

Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de belgianca Elise Mertens cu 4-6, 7-5, 7-5, marţi, într-un meci din optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2,5 milioane euro.
Daniel Spătaru
04 mai 2021, 17:57
Simona Halep, eliminată în optimi la Madrid. A pierdut meciul după ce a condus cu 3-1 în setul decisiv

Simona Halep a arătat multe semne de nervozitate, mai ales în ultimele două seturi, a comis numeroase erori în acest meci, care a durat două ore şi 34 de minute. După ce a Mertens a luat primul ghem, Halep a reuşit să se desprindă şi să aibă 3-1 pe tabelă. Ea nu şi-a putut păstra avantajul şi belgianca a egalat, 3-3. Simona a făcut un nou break, în ghemul următor, apoi s-a desprins la 5-3, încheind setul cu 6-4.

În actul al doilea, Mertens a început mai bine şi a avut 2-0 şi 3-1, Halep a reuşit să revină şi a câştigat trei ghemuri la rând, trecând în avantaj, 4-3. Românca şi-a pierdut din nou serviciul (4-4), iar Mertens a încheiat setul cu 7-5, după un break alb.

În decisiv, Halep a avut 3-1, însă a fost egalată, 3-3. A reuşit un nou break, dar din cauza problemelor la serviciu a fost egalată, 4-4. Similar cu evoluţia din primul set, după trei ghemuri în care jucătoarele şi-au făcut serviciul, la 6-5 pentru Mertens românca nu a rezistat presiunii, a greşit şi belgianca a câştigat cu 7-5.

Citeşte şi Ion Țiriac, decizie-şoc după ce pandemia i-a redus averea! Şi Simona Halep va fi afectată!

Halep a încheiat meciul cu 10 duble greşeli, în timp ce Mertens a avut 3 aşi şi 9 duble greşeli, potrivit Agerpres. Românca a avut un procentaj mai slab la primul serviciu, 56%-68%, şi ceva mai bun la al doilea, 46%-30%, agresivitatea sa a fost demonstrată de raportul mingilor direct câştigătoare, 40-23, dar şi de numărul mare de erori neforţate, 48-35.

În urma acestui eşec, Halep are acum 4-2 în meciurile directe cu Mertens, fiind prima înfrângere pe zgură în patru confruntări. Românca a câştigat toate cele trei dueluri anterioare pe zgură, în 2018, în turul al doilea la Madrid, cu 6-0, 6-3, în acelaşi an în optimi la Roland Garros, cu 6-2, 6-1, şi anul trecut la Praga, în finală, cu 6-2, 7-5. O altă victorie a Simonei s-a înregistrat pe hard, anul trecut în optimi la Australian Open, cu 6-4, 6-4. Singurul succes de până acum al belgiencei s-a consemnat în 2019, în finala de la Doha (hard), cu 3-6, 6-4, 6-3.

Citeşte şi Cât costă o noapte de cazare în apartamentele Simonei Halep din Mamaia. Puţini români şi-ar permite asta!

Halep va primi un cec de 34.048 euro şi 120 de puncte WTA pentru evoluţia sa de la Madrid.

Simona Halep a câştigat de două ori turneul de la Madrid, în 2016 şi 2017, dar a disputat şi alte două finale, una pierdută în 2014 în faţa rusoaicei Maria Şarapova şi alta în 2019, cedată în faţa olandezei Kiki Bertens.

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep în 2021 rămâne semifinala de la Stuttgart şi sfertul de finală de la Australian Open. În acest an, Simona a pierdut ambele meciuri cu jucătoare din top 10. Ultima sa victorie contra unei adversare din top 10 datează de anul trecut de la Roma, unde a învins-o în finală pe Karolina Pliskova (Cehia).

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
SUA au activat ”clauza de imunitate” pentru o americancă de la baza Kogălniceanu care a provocat un accident grav. MApN trebuie să despăgubească victima
Capital.ro
Pensia pe card pentru martie a început să intre în conturi. La ce oră primesc banii peste 2,4 milioane de pensionari
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru proprietari. Ce se întâmplă cu terenurile caselor construite înainte de 1990
Adevarul
Amenințarea ayatolahului: „Vom transforma strâmtoarea Ormuz într-o armă!”. Presa britanică scrie că Mojtaba Khamenei ar fi în comă, cu un picior amputat
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Momentul uimitor când Ilie Balaci și-a stins țigara și a intrat direct în teren! A lăsat pe toată lumea mască: ”Avea problemele lui, dar și chef să fumeze”
MediaFlux
Ce prevede înțelegerea dintre România și Ucraina. Zelenski și Nicușor Dan au semnat documentele
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj