Ion Stan: Voi discuta luni cu colegii de partid despre dosar şi voi continua campania electorală

Deputatul PSD Ion Stan a declarat, la ieşirea din sediul DNA, că va discuta luni cu colegii săi de partid despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, el precizând că nu va demisiona din Parlament şi va continua campania electorală.
Romania TV
23 nov. 2012, 14:18
Ion Stan: Voi discuta luni cu colegii de partid despre dosar şi voi continua campania electorală

Procurorii anticorupţie l-au citat vineri pe deputatul PSD Ion Stan pentru a da o declaraţie în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut de la un om de afaceri 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte, scrie Mediafax.

Ion Stan a stat în sediul Direcţiei Naţinale Anticorpţie aproximativ o oră, el declarând la ieşire că nu a dat declaraţii în faţa anchetatorilor pe motiv că aceştia nu i-ar fi prezentat încă documentele ce stau la baza acestui dosar.

Întrebat dacă a discutat cu colegii de partid şi cu preşedintele PSD, Victor Ponta, despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, deputatul Ion Stan a spus că va discuta luni cu aceştia despre cauza penală.

Totodată, Ion Stan a spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din Parlament şi că va continua campania electorală pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa.

Deputatul PSD a precizat că va reveni luni la DNA pentru a da o declaraţie în acest caz.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut, de la un om de afaceri care l-a denunţat, 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii arată în ordonanţa de începere a urmăririi penale că exista date şi indicii temeinice că, în perioada 12-14 noiembrie 2012, Ion Stan a pretins de la un denunţător 130.000 de lei, bani destinaţi pentru achiziţionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

Deputatul, susţin procurorii, a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.

În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie, Stan a primit, prin intermediul lui Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 de lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală, a precizat DNA.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.

În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.

De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Conform declaraţiei de avere din septembrie 2012, Ion Stan deţine şase terenuri intravilane, o casă de locuit în Târgovişte, o casă de vacanţă în Dâmboviţa şi un apartament în Constanţa.

În 2012 şi-a cumpărat un autoturism Dacia Duster. Are 28.078,61 lei într-un cont bancar, depre care menţionează că sunt bani moşteniţi de soţia sa. El deţine acţiuni la SC Alimentara Târgovişte pentru care în anul 2011 a încasat dividende de 26.652 lei. De asemenea, în ultimul an fiscal, Ion Stan a încasat indemnizaţia de deputat de 61.956 lei, iar soţia sa a obţinut un salariu de 29.015 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Mihai Rotaru rupe tăcerea: „Jucătorii au primit banii, conform înțelegerii!” Ce se întâmplă, de fapt, între Coelho și Felgueiras. Exclusiv
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă „suma minimă de plată” de pe extrasul cardului. Nu este același lucru cu o rată obișnuită
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Gigi Becali, prins pe interzis! Latifundiarul a parcat bolidul de lux fix sub semnul de circulație pentru o vizită la farmacie | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului