Egipt: Sedii ale partidului islamist, incendiate în trei oraşe. Morsi s-a adresat mullţimii

Sedii ale Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), provenit din mişcarea Fraţii Musulmani, au fost incendiate vineri de către manifestanţi în trei oraşe din Egipt, a anunţat televiziunea publică a doua zi după sporirea prerogativelor preşedintelui islamist Mohamed Morsi. Preşedintele a declarat în faţa susţinătorilor săi reuniţi în apropierea palatului prezidenţial din Cairo că Egiptul este pe calea "libertăţii şi democraţiei".
Romania TV
23 nov. 2012, 16:44
Egipt: Sedii ale partidului islamist, incendiate în trei oraşe. Morsi s-a adresat mullţimii

Sedii ale PLJ au fost incendiate în oraşele Ismailia şi Port Said, potrivit postului de televiziune, care anunţase anterior că şi sediile din Suez au fost incendiate, după care a retractat.

În plus, un oficial al partidului islamist a anunţat pentru AFP că sediile partidului au fost luate cu asalt în oraşul Alexandria, unde au avut loc ciocniri între manifestanţi pro şi anti-Morsi.

Aceste tulburări au loc la o zi după consolidarea considerabilă a puterilor şefului statului. O iniţiativă care, potrivit susţinătorilor preşedintelui, ar trebui să permită stabilizarea tranziţiei democratice a ţării.

 Dar această decizie, considerată de opoziţie drept o ameninţare pentru mersul democraţiei şi o „lovitură de stat” ce pune în pericol ceea ce a obţinut revolta care l-a înlăturat de la putere pe Hosni Mubarak în 2011, i-a adus lui Morsi calificativul de „faraon”.

Mohamed Morsi susţine că Egiptul se află pe calea democraţiei

„Stabilitatea politică, stabilitatea socială şi stabilitatea economică reprezintă ceea ce vreau şi pentru care lucrez”, a declarat el în faţa unei reuniuni a susţinătorilor săi islamişti, în timp ce manifestanţii laici s-au reunit în piaţa Tahrir pentru a denunţa sporirea competenţelor prezidenţiale.

El s-a declarat hotărât să îşi asume aceste competenţe sporite. „Nimeni nu poate să ne oprească mersul înainte. Îmi îndeplinesc funcţiile în slujba lui Allah şi a naţiunii şi iau decizii după ce m-am consultat cu toată lumea”, a declarat el, potrivit agenţiei oficiale Mena.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Lukic pleacă de la U Cluj! Bergodi l-a „ascuns” cu o accidentare, dar bosniacii anunță transferul-record de 5 milioane de euro
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Bani pentru cei care fac economii la energie. Propunerea ANRE pentru consumatorii români
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România