Preşedintele Iohannis va pleda pentru implementarea rapidă şi unitară a certificatelor verzi digitale la Consiliul European de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, context în care va pleda pentru implementarea rapidă şi unitară a certificatelor verzi digitale la nivel european, reiterând ideea ca acestea să nu afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetăţenilor la libera circulaţie.
George Russo
24 mai 2021, 08:24
Preşedintele Iohannis va pleda pentru implementarea rapidă şi unitară a certificatelor verzi digitale la Consiliul European de la Bruxelles

Preşedintele Iohannis are agenda încărcată la începutul săptămânii. Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, combaterea schimbărilor climatice, relaţiile Uniunii cu Rusia şi cu Regatul Unit al Marii Britanii.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, referitor la pandemia de COVID-19, preşedintele Iohannis va susţine asigurarea unei coordonări strânse între statele membre, precum şi menţinerea unei abordări vigilente în continuare.

„Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru implementarea rapidă şi unitară a certificatelor verzi digitale la nivel european, reiterând ideea ca acestea să nu afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetăţenilor la libera circulaţie. Preşedintele României va susţine, totodată, operaţionalizarea cât mai rapidă a unui mecanism european de donare a vaccinurilor pentru statele din afara Uniunii Europene”, arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va sublinia, referitor la combaterea schimbărilor climatice, necesitatea creării unui cadru legal flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai bune soluţii pentru atingerea obiectivului UE de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu anul 1990.

Klaus Iohannis va pleda la reuniunea Consiliului European pentru o abordare unitară şi solidară a ţărilor UE în relaţie cu Rusia

Preşedintele Iohannis se va pronunţa pentru asigurarea unei partajări echitabile a eforturilor, astfel încât contribuţiile fiecărui stat membru, în special în termeni de costuri, să nu reprezinte un obstacol pentru dezvoltarea economică a acestora, menţionează Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres.

Legat de relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru o abordare unitară şi solidară din partea Uniunii, pe baza celor cinci principii directoare agreate anterior. De asemenea, va susţine necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relaţiilor cu Federaţia Rusă.

Preşedintele Iohannis va evidenţia, referitor la relaţiile UE cu Marea Britanie, necesitatea menţinerii unei abordări constructive a Uniunii bazate pe principiile unităţii, solidarităţii şi nediscriminării.

„Pe de altă parte, în ceea ce priveşte tratamentul diferenţiat aplicat de autorităţile britanice cetăţenilor europeni referitor la taxele pentru vizele de muncă, preşedintele României va insista ca statele membre şi instituţiile europene să facă demersuri susţinute pentru a convinge autorităţile britanice să aplice un tratament nediscriminatoriu faţă de toţi cetăţenii Uniunii Europene”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Citeşte şi: Ce va face Liviu Dragnea după ieşirea din închisoare. Marcel Ciolacu, dezvăluiri de ultim moment: „Am aflat de la oamenii apropiaţi lui”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Mă bucur să-l văd!” Graham Potter, mesaj special pentru Tudor Băluță înainte de Suedia – România
Capital.ro
Factura la gaze poate crește fără să schimbi nimic în casă. Ce trebuie să verifici la centrală
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei, un tânăr inginer din Buzău, și-a pierdut viața la doar 25 de ani. Apropiații sunt în stare de șoc
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte