Adrian Mutu confirmă că se află în negocieri cu Universitatea Craiova. „Briliantul” şi-ar dori totuşi să antreneze în Italia

Adrian Mutu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se află în negocieri cu nou-promovata FC U Craiova, dar şi cu alte echipe din ţară şi din străinătate, însă a precizat că în momentul de faţă nu a luat nicio decizie.
Daniel Spătaru
26 mai 2021, 16:46
Adrian Mutu confirmă că se află în negocieri cu Universitatea Craiova.

„Ştiu imnul Craiovei. Tata a fost şi este fanul Craiovei. Eu am crescut de la trei ani cu Balaci, cu Ştefănescu şi toţi ceilalţi. Aşa că sunt obişnuit să aud în casă despre Universitatea Craiova. Sunt în negocieri cu Craiova, dar şi cu alte echipe. Momentan nu am luat nicio decizie. Pot să spun însă că FC U Craiova este o echipă interesantă, ştiu ce atmosferă e acolo, ce rivalitate va fi între cele două Craiove, ştiu ce va fi în oraş. Atât timp cât va rămâne în limita fair-play-ului, atunci rivalitatea va fi benefică fotbalului românesc”, a spus Adrian Mutu.

La momentul ăsta nu pot să divulg mai multe despre Craiova pentru că nu am ce. Nu e fair-play să zic ceva. În plus, în lumea noastră, să vorbeşti ceva înainte de a face aduce şi ghinion. Aşa că pot spune doar că momentan nu am luat nicio decizie şi că sunt negocieri în curs cu Craiova. Cât mai repede sper să decid unde mă duc, pentru că am dorinţa de a antrena, plus că e şi timpul scurt până începe sezonul. Nu trebuie cineva să mă convingă, e un cumul de lucruri pe care trebuie să le văd pentru a merge la un club. Adică dacă acolo este tot ceea ce îmi doresc eu ca să fac performanţă„, a adăugat fostul selecţioner al naţionalei de tineret a României.

El a dezminţit că negociază cu CFR Cluj sau Dinamo. „Nu sunt discuţii cu CFR, dar poate vor fi. S-a tot scris despre CFR, pentru că se ştie despre simpatia patronului Neluţu Varga faţă de mine, dar nu a fost nimic. Dacă e adevărat legat de Edi Iordănescu (n.r. – despre plecarea acestuia), atunci îmi pare rău, pentru că el a câştigat un campionat şi e un antrenor bun. Dacă sunt în negocieri cu Dinamo? De ce nu mă întreabă nimeni dacă sunt în negocieri şi cu Barcelona? Nu, nu sunt în discuţii cu Dinamo. Dar le urez mult noroc celor de acolo”, a explicat tehnicianul.

Citeşte şi Panică la FRF! Anunţ-bombă despre Adrian Mutu: „S-a transformat mult!”

Adrian Mutu ar alege să preia conducerea unei echipe din liga a doua a Italiei dacă i s-ar ivi posibilitatea. „Nu înseamnă că dacă rămân să antrenez în ţară nu o să câştig trofee. Ceea ce îmi doresc eu e să găsesc o echipă care să se muleze pe ceea ce vreau eu. Să mergem în aceeaşi direcţie, să avem aceeaşi ambiţie. Deci trebuie să fie un club ambiţios, organizat, care să ştie ce vrea. Eu am făcut în trecut nişte alegeri riscante, cum a fost Voluntari, şi nu mai vreau să se repete. Dacă ar veni o ofertă din Italia, din Serie B, pentru că nu cred că am un CV aşa de bogat pentru Serie A, atunci normal că aş prefera Italia. Pentru că aş sări câteva niveluri bune. Dar mă gândesc în acelaşi timp dacă merită să fac acest lucru în acest moment al carierei mele, dacă e un lucru inteligent de făcut. Îmi doresc să ajung în Italia, ăsta e de fapt şi planul meu, dar încet, pentru că e greu să rezişti acolo, unde antrenorii sunt la un nivel maxim„, a spus Mutu.

El a menţionat că FRF nu trebuie să îl aştepte pentru a numi un selecţioner pentru echipa naţională de tineret şi a precizat că Nicolae Dică ar fi o alegere bună pentru acest post.

„De la FRF nu am un deadline… Cei de acolo ştiu dorinţa mea de a antrena o echipă de club. Dacă ei trebuie să ia o decizie (n.r. – să numească alt selecţioner la tineret), să o ia, pentru că nu trebuie să depindă de răspunsul meu. Dacă nu voi găsi ceva care să-mi convină mie, atunci vom vedea, voi discuta din nou cu FRF. În decizia de a continua la o echipă de club nu contat faptul că nu merg cu naţionala de tineret la Jocurile Olimpice. A fost decizia mea de a nu merge, pentru că nu vedeam cum eu şi Mirel Rădoi să antrenăm în acelaşi timp. Cel mai indicat e ca Mirel să meargă la Tokyo şi nu doar pentru că a negociat contractul înaintea mea, ci pentru că este selecţionerul primei reprezentative. Îmi pare rău că nu merg la Jocuri, dar e o părere, dacă pot să spun aşa, o părere bună. Pentru că am avut o experienţă extraordinară la tineret. Îl cunosc pe Nicolae Dică, normal, dacă ar fi să se ducă la naţionala de tineret ar fi o alegere bună”, a declarat tehnicianul.

Fostul jucător al echipei naţionale, Adrian Mutu, a participat, miercuri, la un eveniment organizat de compania de pariuri Favbet care a marcat astfel procesul său de rebranding. Ambasador al companiei în România, Mutu a discutat în cadrul evenimentului cu Ivan Rakitic şi Alexander Hleb, parteneri de imagine ai casei de pariuri în Croaţia, respectiv Belarus.

Citeşte şi Adi Mutu, dedicaţii cu manele, pentru prieteni. Ce manelist i-a cântat la masă

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Ce i-a transmis Mircea Lucescu lui Rică Răducanu înainte de a muri: “Mă duc, Rică, mă duc…”
Capital.ro
S-a stins un mare actor emblematic. Personajele memorabile l-au transformat într-o figură ușor de recunoscut în cinematografie
Playtech.ro
Exercițiul care i-a încurcat pe elevii de clasa a II-a la Evaluarea Națională. Mulți au greșit chiar prima cerință
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului
iamsport.ro
'N-a avut voie să antreneze în România!' Cristi Chivu, umilit la negocieri: 'Mi-a spus mie Mircea Lucescu'
MediaFlux
PAPARAZZI „Secretul” păstrat de Sorana Cîrstea pentru performanțele din ultima vreme! Marea jucătoare de tenis, la antrenament înainte de turneul de la Roma FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi