Cu ce sechele a rămas Mircea Solcanu după operaţia pe creier: „Operaţia îmi asigura un număr limitat de ani până la o recidivă”

Mircea Solcanu s-a retras din lumina reflectoarelor în 2014 şi s-a retras la Constanţa, oraşul lui natal. Este, însă, activ pe reţelele de socializare, unde postează destul de frecvent fotografii sau diverse mesaje.
Oana Anghel
02 iun. 2021, 02:31
Cu ce sechele a rămas Mircea Solcanu după operaţia pe creier:

Mircea Solcanu, operaţie pe creier. În urmă cu câţiva ani, fostul prezentator tv a fost supus unei operaţii complicate la nivelul creierului. Mircea Solcanu a aflat, în urmă cu câțiva ani, că suferea de o boală gravă, iar medicii i-au recomandat să facă operaţia cât mai repede cu putinţă. Mircea Solcanu a efectuat intervenţia la Viena, unde i s-a extirpat tumora de pe creier. După operație, acesta şi-a pierdut complet auzul la o ureche.

Mircea Solcanu a suferit o operaţie pe creier complicată, în urma căreia a rămas cu multe sechele

Potrivit statisticilor, trebuia să se termine și efectul operației, ea îmi asigura un număr limitat de ani până la o recidivă sau necesitatea unei alte operații. A trecut termenul, nu am nicio problemă, în afară de pierderea auzului total la o ureche și 70% la cealaltă, adică sunt aproape surd. De șapte ani, verile mi le petrec pe plajă, cu beri și oameni buni, deci nicio opreliște”, a declarat fostul prezentator tv, potrivit spynews.ro.

În prezent, fostul prezentator tv este student la facultatea de actorie din Constanța, dar recunoaște că nu se gândește să joace pe scenele de teatru sau film, ci urmează cursurile acestei facultăți doar ca pe o provocare a vieții. Singura sursă de venit a lui Solcanu este pensia de handicap de 900 de lei. Din când în când, primeşte ajutor din partea mamei sale care beneficiază de aproximativ aceeași sumă de bani din pensie.

Citeste si Ce face acum Mircea Solcanu, la 8 ani de când s-a retras de la TV

Vechii prieteni l-au uitat. Printre ei, şi Cabral

Din nefericire, pe Mircea Solcanu vechii prieteni l-au uitat cu desăvârşire odată cu plecarea din TV. Printre aceştia se află şi Cabral, cel alături de care a prezentat Poveştirile adevărate o perioadă îndelungată.

Vorbe bune are numai Dumnezeu. Țin legătura cu câteva persoane cu care am lucrat. Prietenii adevărați mă bucur că nu există doar în cărți. Cine sunt ei? Prietenii care au rămas prieteni și care m-au așteptat cuminți, tăcuți și decenți să vin acasă.

Sunt acei oameni care au fost prieteni cu mine înainte să fiu chiar la Radio, adică de pe la 15 ani, iar joi am împlinit 45. Eram curios cine își amintește, mai nimeni. Dar, pentru mine, contează mai mult cei care contează și care, culmea, își și amintesc, deoarece ei pentru mine sunt aproape totul. Cu Cabral nu am mai vorbit niciodată”, a mai adăugat fosta vedetă tv.

Citeste si Adevărul despre relaţia dintre Cristian Ţânţăreanu şi fiul său Dragoş: „Am multe să-mi reproșez: nu a auzit niciodată de la mine ”te iubesc”, nu m-am ocupat de el”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
De necrezut! Faza de coșmar care a scos-o pe Universitatea Craiova din Conference League! Arbitrul a dictat penalty în ultimul minut. Video
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Obligație pentru mii de șoferi pe timpul iernii. Legislația impune folosirea lanțurilor antiderapante
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Schimbări în 2026 pentru românii care stau la bloc. Guvernul a luat decizia care îi va încurca pe proprietari
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!