Legea 5G, adoptată de Parlament. Când vor putea românii să aibă acces la noua tehnologie

Senatul a adoptat, luni, în calitate de cameră decizională, proiectul iniţiat de Guvern referitor la condiţiile în care vor fi implementate reţelele 5G în România.
Razvan Mihalascu
07 iun. 2021, 19:57
Legea 5G, adoptată de Parlament. Când vor putea românii să aibă acces la noua tehnologie

Legea 5G a fost adoptată astăzi de senatori. S-au înregistrat 117 voturi „pentru”, 13 împotrivă (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere.

Potrivit Agerpres, actul normativ are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Plenul a însuşit şi un amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat ce prevede că furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu – 5 ani.

„Pentru realizarea scopului prevăzut, utilizarea de tehnologii, echipamente şi programe software în cadrul infrastructurii informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G, cu excepţia echipamentelor terminale folosite de utilizatorii finali definiţi potrivit OUG 111/2011, este condiţionată de obţinerea de către producători a unei autorizaţii, în condiţiile prezentei legi. Autorizarea se acordă prin decizie a prim-ministrului pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în termen de 4 luni de la data solicitării”, prevede proiectul adoptat.

Avizul conform are la bază o serie de documente, precum şi evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării. Dacă sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii ţării ca urmare a analizei, avizul CSAT este negativ.

Citeşte şi: Şeful Consiliului Concurenței, dezvăluiri despre excluderea Huawei de la licitația 5G: Concurența nu e singurul obiectiv de interes public

Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi, în conformitate cu prezenta lege.

Ce amenzi sunt prevăzute în legea 5G, adoptată de Parlament

Constitutie contravenţie utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor şi programelor software în reţelele 5G puse la dispoziţie de producători care nu au obţinut autorizarea stabilită de lege şi se sancţionează cu amendă în cuantum cuprins între 1% şi 5% din cifra de afaceri.

Vicepreşedintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu, susţine că „suntem suficienţi de pregătiţi pentru a lansa licitaţia 5G şi la fel de pregătiţi să avem un cadru legal pe o temă atât de importantă”.

AUR a cerut ca legea 5G să fie respinsă

Senatorul Claudiu Târziu a propus retrimiterea la comisii a proiectului şi a atras atenţia existenţei riscului de infringement pentru România, în lipsa notificării Comisiei Europene. El a precizat că grupul AUR a avut o corespondenţă, în acest sens, cu Comisia Europeană. Propunerea de retrimitere la comisie a fost respinsă de plen după ce Claudiu Târziu a dat citire unui document „transmis informal” de Comisie, notează sursa citată.

„Este o lege importantă strategică şi sunt mirat de graba şi superficialitatea prin care se doreşte adoptarea. Nu a existat o dezbatere reală. (…) Legea nu respectă standardele europene şi internaţionale de securitate cibernetică a reţelelor 5G (…) Fără o dezbatere reală nu avem garanţia că tehnologia 5G este sigură din punct de vedere al securităţii cibernetice şi al siguranţei sănătăţii noastre. Poporul român nu trebuie să fie din nou cobai pentru noi tehnologii insuficient studiate”, a spus Târziu, care a acuzat partidele din coaliţie şi PSD că au trecut proiectul prin comisiile de specialitate ca „trenul prin gară”.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a afirmat că „proiectul este o soluţie la ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale pe partea de comunicaţii”. De altfel, ea a explicat că nu este necesară notificarea către Comisia Europeană, pentru că proiectul nu conţine norme tehnice şi nici reguli privind serviciile societăţii informaţionale.

În schimb, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a precizat că textul răspunsului primit de grupurile AUR se regăseşte în expunerea de motive a proiectului Guvernului dezbătut în plenul Senatului.

Citeşte şi: Huawei vrea să producă propriile maşini electrice. Primele modele ar putea fi lansate până la sfârşitul anului

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Câți bani câștigă un jucător de tenis de masă!? Cea mai bine cotată româncă, dezvăluiri incredibile. „O diferență foarte mare, nici nu se compară!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Dreptul fraţilor la moştenire când defunctul nu are copii. Ce spune Codul Civil
Adevarul
Manevră criminală pe DN17: accident evitat la secundă după o depășire inconștientă. Ce sancțiune a primit șoferul
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Dorinel Munteanu a desemnat o candidată-surpriză la câștigarea SuperLigii: ”Se bate pentru campionat!”
MediaFlux
Inedit! S-a lansat aplicația care îți poate citi cartea de identitate de la distanță
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025