Joe Biden, mesaj pentru aliaţii NATO. „Vreau ca Europa să ştie că SUA sunt aici”

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni, înaintea summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, că NATO este "extrem de importantă" şi vrea ca Europa să ştie că Statele Unite sunt de partea sa.
Razvan Mihalascu
14 iun. 2021, 15:24
Joe Biden, mesaj pentru aliaţii NATO.

Declaraţia lui Joe Biden a fsot făcută înainte de primul summit NATO la care participă în calitate de preşedinte. Reuniunea la nivel înalt este considerată ca un punct de cotitură al relaţiilor dintre Statele Unite şi Europa care au fost deteriorate în mandatul lui Donald Trump.

„Articolul 5 este o obligaţie sacră”, a afirmat Joe Biden, referindu-se la doctrina apărării colective a alianţei transatlantice.

„Vreau ca întreaga Europă să ştie că SUA sunt aici”, a subliniat preşedintele SUA, conform Agerpres.

Joe Biden, cu ocazia summitului NATO. „Rusia nu acţionează într-o manieră coerentă”

De asemenea, Joe Biden a avertizat că există noi provocări la adresa securităţii internaţionale, generate de Rusia şi China.

„Rusia nu acţionează într-o manieră coerentă cu ceea ce ne aşteptam noi, şi nici China”, a apreciat Joe Biden.

Citeşte şi: Vladimir Putin, avertisment despre aderarea Ucrainei la NATO. „Rachetele lansate din România sau Polonia vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute”

Odată ajuns la sediul NATO de la Bruxelles, Joe Biden a fost primit de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, conform EFE.

De asemenea, politica practicată de China este un subiect important pe agenda summitului NATO de la Bruxelles. De altfel, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a afirmat că NATO trebuie să răspundă la ascensiunea economică, politică și militară a Chinei.

„Ştim că China nu ne împărtăşeşte valorile. Trebuie să răspundem împreună, ca alianţă”, a afirmat Stoltenberg.

Secretarul general NATO a subliniat Beijingul nu este un inamic sau adversar.

„China nu este adversarul nostru, inamicul nostru. Nu va exista un război rece cu China. Dar trebuie să facem faţă provocărilor pe care le ridică China la adresa securităţii noastre”, a mai spus Stoltenberg, conform Digi24.

De asemenea, alaţii NATO vor să transmită un mesaj ferm Rusiei înainte de summit-ul Joe Biden-Vladimir Putin de la Geneva. Cu prilejul summit-ului au loc și mai multe întâlniri bilaterale. Președintele Turciei, Recep Erdogan, s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Angela Merkel.

Şi preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul NATO, prilej cu care va susţine procesul de adaptare al Alianţei la actualul context de securitate în aşa fel încât organizaţia să devină mai puternică din punct de vedere politic şi militar.

Citeşte şi: Klaus Iohannis participă la Summitul NATO de la Bruxelles. Joe Biden participă prima oară la reuniunea la nivel înalt

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România