Poliţist acuzat de 21 de infracţiuni. Nou scandal în Poliţie

Un poliţist din Sibiu este acuzat de 21 de infracţiuni. Printre acuzaţiile care i se aduc se numără tortura, şantaj, furt şi mită. Cu toate acestea, agentul este încă liber şi merge la serviciu.
Filip Stan
18 iun. 2021, 23:52
Poliţist acuzat de 21 de infracţiuni. Nou scandal în Poliţie

Poliţist acuzat de 21 de infracţiuni. Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie 2019 – ianuarie 2021, agentul de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat, jud. Sibiu, având în instrumenare dosare penale, dar şi lucrări generale, a pretins şi a primit de la persoanele implicate în acele dosare/lucrări produse alimentare şi nealimentare, dar şi sume de bani modice, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la soluţionarea acelor plângeri sau petiţii.

Poliţist acuzat de 21 de infracţiuni

Citeşte şi Accident cumplit în Hunedoara. Un poliţist aflat la volanul unui trabant a murit pe loc

Agentul de poliţie cercetat penal şi-ar fi adus aportul în calitate de complice la sustragerea unei cantităţi de emulsie bituminoasă şi ar fi executat acte de constrângere morală asupra unui consilier local al unei unităţi administrativ-teritoriale din circumscripţia Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat, jud. Sibiu, determinându-l astfel pe acel ales local să voteze, în cadrul şedinţei de consiliu local, un anumit candidat la funcţia de viceprimar al acelei comune, agreat de poliţist.

De asemenea, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, acelaşi agent de poliţie, în trei rânduri, acţionând cu rea-credinţă, a omis a dispune măsurile legale în legătură cu constatarea unor infracţiuni şi ar fi adresat cuvinte şi expresii jignitoare petentei care a reclamat comiterea unei fapte ilicite de către un apropiat al poliţistului. Într-un alt caz, l-ar fi determinat pe un coleg al acestuia să nu dispună măsurile legale de constarea şi sancţionare a unui contravenient, prieten al agentului de poliţie anterior menţionat.

În cursul lunii ianuarie 2021, constatând existenţa unor acte de sustragere de material lemnos, agentul de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat, jud. Sibiu, aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, ar fi prins pe unul dintre făptuitori în apropierea locului de comitere a faptei, ocazie cu care, încălcându-şi cu ştiinţă atribuţiile sale de serviciu, ar fi exercitat acte de violenţă fizică nejustificate asupra acelui făptuitor, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, după care l-ar fi introdus în portbagajul unui vehicul, transportându-l în aceste condiţii inumane la sediul unităţii de poliţie, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Jaf ca în filme în Mehedinți! Trei falși polițiști au furat bani de la două femei simulând o percheziție. Aveau insigne cu „Special Police”, cătușe și mănuși de latex

Ulterior, agentul de poliţie l-ar fi determintat pe un alt funcţionar, abilitat a stabili valoarea prejudiciului adus fondului forestier naţional, să stabilească un prejudiciu supraevaluat ce urma a fi reţinut în sarcina persoanei depistată şi agresată fizic de către poliţist.

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de agentul de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat, judeţul Sibiu, pentru comiterea infracţiunilor menţionate.

La acest moment sunt puse în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, două la imobile locuite de suspect şi cel de-al treilea la instituţia publică unde activează acesta, iar, ulterior, poliţistul va fi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea audierii, urmând a se dispune apoi cu privire la eventualele măsuri preventive, au precizat anchetatorii.

 

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, reacţie explozivă în scandalul anulării cartonaşului roşu al lui Balogun: „Au strivit! Au intrat cu bocancii în sport”. Exclusiv
Capital.ro
RAR anunță schimbări importante pentru mașinile noi. Intră în vigoare certificatul electronic obligatoriu în Uniunea Europeană
Playtech.ro
Concediile în România, afectate de schimbarea voucherelor de vacanță. Sumele decontate au scăzut puternic
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
SCHIMBARE de ultim moment pentru românii care merg la medicul de familie‼️
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Scandal la Cupa Mondială! Cartonașul roșu primit de americanul Folarin Balogun a fost anulat la intervenția Casei Albe
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?