Furtuna tropicală Claudette a făcut dezastru în Statele Unite. 12 oameni, printre care 10 copii, ucişi în statul Alabama

Furtuna tropicală Claudette a lovit Statele Unite, unde a făcut ravagii. În statul american Alabama, vijelia a provocat moartea a 12 oameni, între ei şi 10 copii, inundaţii devastatoare şi a distrus zeci de locuinţe.
Razvan Mihalascu
20 iun. 2021, 22:46
Furtuna tropicală Claudette a făcut dezastru în Statele Unite. 12 oameni, printre care 10 copii, ucişi în statul Alabama

Furtuna tropicală Claudette a făcut dezastru în Statele Unite. Zece persoane, printre care nouă copii, au fost ucise, sâmbătă, într-un accident în lanţ în care au fost implicate 15 maşini. Tragedia a avut loc la 55 de kilometri sud de Montgomery pe autostrada 65, a precizat judecătorul de instrucţie al comitatului Butler din Alabama.

Oficialul a precizat că, cel mai probabil, autoturismele au fost scăpate de sub control, după ce au intrat în acvaplanare pe drumurile acoperite de apă. Opt copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 17 ani au murit într-un microbuz ce aparţinea unei ferme gestionate de Asociaţia Şerifilor din Alabama care se ocupă de copii abuzaţi, conform Apnews.

Citeşte şi: Ajutoare pentru familiile afectate de inundaţii. Florin Cîţu a anunţat câţi bani alocă Guvernul

Alte două persoane au murit într-o altă maşină. E vorba despre o tânără de 29 de ani şi o fetiţă de nouă luni, ambele din comitatul Marion, Tennessee.

În urma carambolului de pe şosea, mai multe persoane au fost rănite.

De asemenea, un bărbat de 24 de ani şi un băieţel de trei ani au murit, după ce un copac doborât de vânt a căzut pe casa lor, sâmbătă, în oraşul Tuscaloosa.

Tragedia a avut loc în condiţiile în care ploi torenţiale s-au abătut sâmbătă asupra nordului statului Alabama şi în Georgia.

Citeşte şi: O tornadă a făcut ravagii în Belgia. Zeci de oameni răniţi şi case puse la pământ de vijelie VIDEO

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Imagini emoționante cu Pep Guardiola postate de fiica sa. Cum arăta celebrul antrenor în urmă cu 10 ani
Capital.ro
Se transformă și plățile online. Cum vor achita românii care își țin banii pe card: Acesta este viitorul!
Playtech.ro
Cât câştigă o menajeră în Bucureşti. Salariul poate depăşi 10.000 de lei în anumite condiţii, în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Boala care bagă spaima în părinți. Spitalele din România înregistrează tot mai multe cazuri în rândul copiilor
iamsport.ro
”A zis că retrogradează și a plecat”. Prunea s-a dezlănțuit la adresa unui antrenor român: ”Bă, băiatule, eu nu te-aș mai lua niciodată! Cum să pleci când arde casa?!”
MediaFlux
DIGI, anunț pentru toți clienții din România! Decizia a venit după șapte ani. Intră în vigoare de miercuri, 27 mai
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi