Imagini din cel mai înalt hotel din lume. Un apartament ajunge la peste 8.000 de euro pe noapte GALERIE FOTO

Cel mai înalt hotel din lume a fost inaugurat în vârful Shanghai Tower, un zgârie-nori care are o înălţime de 632 de metri şi care se află în capitala economică a Chinei.
Daniel Spătaru
28 iun. 2021, 10:40
Imagini din cel mai înalt hotel din lume. Un apartament ajunge la peste 8.000 de euro pe noapte GALERIE FOTO

Acest hotel de lux ocupă ultimele etaje ale Shanghai Tower, care are în total 128 de etaje şi ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din lume, după celebrul Burj Khalifa (828 de metri) din Dubai.

J Hotel, inaugurat oficial sâmbăta trecută, aparţine grupului Jin Jiang International Hotels, al cărui acţionar majoritar este statul chinez, potrivit thethaiger.com.

Citeşte şi Haos pe aeroportul din Shanghai, după ce un angajat a fost testat pozitiv cu Covid-19 | VIDEO

Hotelul are 165 de camere, dintre care unele pot fi închiriate cu preţuri astronomice, aşa cum este cazul celui mai frumos dintre apartamentele sale, decorat cu candelabre de cristal şi echipat cu o saună, care poate fi închiriat cu 67.000 de yuani (8.660 de euro) pentru serile de sâmbătă.

Restaurantul hotelului, situat la etajul 120, şi piscina, plasată la etajul 88, fac parte dintre principalele atracţii ale acestui hotel, a cărui deschidere oficială a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

Citeşte şi Topul celor mai scumpe oraşe. În Marea Britanie, Londra este pe locul 18 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Au plătit 15 euro pe noapte pentru o cameră în Veneția. Ce au descoperit turiștii când au ajuns la hotel
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT