Intrarea României în Schengen va suferi cel mai probabil o nouă amânare

Decizia de acceptare a României în spaţiul Schengen ar putea fi amânată din nou. Hotărârea a fost deja întârziată de mai multe ori şi ar trebui să fie luată în martie 2013. Dar surse diplomate citate de Gândul susţin că în Comisia Europeană s-au pregătit deja pârghiile pentru ca aderarea să nu aibă loc mai devreme de toamna anului viitor.
Romania TV
04 dec. 2012, 06:25
Intrarea României în Schengen va suferi cel mai probabil o nouă amânare

Subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen nu se află pe ordinea de zi a Consiliului JAI, programat pe 6-7 decembrie la Bruxelles, a confirmat pentru Gândul Nikos Christodoulides, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei cipriote a UE.

Pe agenda Consiliului JAI apare însă Raportul semestrial de funcţionare a spaţiului Schengen în ansamblu, după monitorizarea statelor între 1 martie şi 31 octombrie 2012.

Surse diplomatice au explicat pentru Gândul că în acest raport apare şi un paragraf în care sunt menţionate Bulgaria şi România. Acesta face trimitere la o serie de măsuri suplimentare convenite în martie cu Consiliul European, concluzia Comisiei Europene fiind că monitorizarea acestora va continua, fără a preciza o dată la care va înceta.

Această prevedere oferă un nou pretext statelor membre să blocheze intrarea României în Schengen.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Liga 2, live video etapa 4. Ce meciuri sunt la tv, live text, cote pariuri, clasament și rezultate complete
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Noile salarii din Sănătate. Cât ar urma să câștige medicii, asistenții, farmaciștii și infirmierele după noua grilă și cum se schimbă plata turelor
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Conducta principală de termoficare din Sectorul 4 a fost avariată. Câte zile vor dura reparațiile
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat