Influencerii reacţionează la legea norvegiană privind editarea fotografiilor. „Bun venit în onestitate” sau o „scurtătură”?

Abdomene mai plate, buzele mai mari, pielea mai fină. Când parcurgem fotografiile de pe rețelele de socializare, uneori este greu de spus care sunt sau nu editate. O nouă lege intrată în vigoare în Norvegia îi obligă pe influencerii de pe rețelele de socializare să semnaleze explicit dacă postează fotografii editate.
Daniel Spătaru
06 iul. 2021, 19:13
Influencerii reacţionează la legea norvegiană privind editarea fotografiilor.

Regulile vor afecta orice postări plătite pe toate platformele de socializare, ca parte a efortului de „reducere a presiunii corpului” în rândul tinerilor. Madeleine Pedersen (26 ani), este influencer pe Instagram, care promovează marca Moss în Norvegia, şi speră că legea îi va opri pe tineri să se compare cu imagini nerealiste. „Sunt atât de mulți oameni care sunt nesiguri în ceea ce privește corpul sau fața lor”, spune ea, citată de BBC. „Eu însămi m-am luptat cu complexe legate de modul în care arăt, din cauza Instagram. Cel mai rău este că nici măcar nu știu dacă celelalte fete pe care le admiram își editau sau nu pozele. De aceea avem nevoie de răspunsuri, avem nevoie de această lege privind editarea fotografiilor„, mai spune ea.

Madeleine nu „simte nevoia” să editeze modul în care arată în postările sale, care ajung la un public de peste 90.000 de persoane. Ea schimbă „lumina, culorile și claritatea pentru a obține o atmosferă mai bună”, dar spune că nu va folosi niciodată o aplicație pentru a-și schimba aspectul feței și a corpului.

Citeşte şi Iulia Albu o face praf pe Anda Adam: „Să iși vopsească rădăcinile, nu să apară așa. Așa nu, este vulgară”

Noile cerințe au fost adoptate ca amendamente la Legea de marketing din Norvegia, iar Regele va decide când ele vor intra în vigoare. Site-ul guvernului spune că scopul acestei legi este de a ajuta la reducerea presiunii din societate cauzată „persoanelor idealizate în publicitate”.

Reglementarea acoperă utilizarea filtrelor sau aplicațiilor speciale cum sunt cele de pe Snapchat și se referă la postările promoționale de pe rețelele sociale. Pe lângă influencerii, vor fi afectați și actorii sau cântăreții.

Citeşte şi Oana Roman, în costum de baie. Cum arată vedetă după ce a slăbit 20 de kg

Madeleine crede că noile cerințe vor însemna că influencerele din Norvegia vor fi tot mai puțin tentate de să-și editeze fotografiile. „Vor fi prea stânjeniți ca să recunoască acest lucru, așa că vor edita mai puțin, așa cum ar trebui”, spune ea.

Eirin Kristiansen, un influencer în vârstă de 26 de ani din Bergen, Norvegia, este de acord că noua lege este un „pas în direcția corectă” – dar consideră că „nu este foarte bine gândită”. „Pentru mine, mi se pare mai degrabă o scurtătură pentru a remedia o problemă, care nu va aduce cu adevărat nicio îmbunătățire. Problemele de sănătate mintală sunt cauzate de mult mai mult decât o fotografie editată, iar o schimbare de genul ăsta nu va schimba modul în care se simt cu adevărat fetele și băieții„, spune ea.

Un studiu realizat de deputații din Marea Britanie anul trecut a constatat că majoritatea tinerilor cu vârsta sub 18 ani au declarat că imaginile de pe rețelele de socializare sunt „extrem de influente” asupra imaginii cum îşi percep corpul.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Criza politică a blocat transferurile în SuperLiga! FCSB, U Craiova, Dinamo, Rapid nu pot legitima jucătorii extracomunitari pentru că România NU are guvern! Exclusiv
Capital.ro
Unitatea 1 de la Cernavodă primește o finanțare importantă din partea BEI. Împrumutul aprobat ajunge la 800 de milioane de euro
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Dinamo transferă un fundaș dreapta! A jucat în LaLiga pentru Sevilla
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Bolojan. Nicușor Dan a făcut anunțul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România