Lucruri care îi enervează la culme pe şefi

În sfârşit a ieşit soarele şi pe strada ta. După ce o perioadă bună de timp ai tot fost la interviuri ai căpătat jobul visat. Salariul este cel dorit aşa că totul pare să meargă din bine în şi mai bine. Însă, acum trebuie să faci faţă unor noi provocări: trebuie să te obişnuieşti cu noii colegi, cu modul de abordare a problemelor, cu regulile şi cu toate aceste lucruri care îţi pot face viaţa un iad sau un rai.
Romania TV
04 dec. 2012, 21:10
Lucruri care îi enervează la culme pe şefi

Este bine să ştiţi că niciun şef nu-şi doreşte în echipă un om căruia să-i spună de fiecare dată ce are de făcut. Pe lângă faptul că tot aşteptând indicaţii îl faci pe superiorul tău să-şi consume timpul preţios cu tine, acesta este şi cel mai bun mod de a-l face să pună la îndoială abilităţile tale profesionale.

Scuzele pentru neîndeplinirea obiectivelor

Cel mai probabil acest obicei îi scoate pe şefi din pepeni. Chiar dacă ai avut pană în drumul spre casă şi ai ajuns târziu, însă asta nu scuză cu nimic faptul că raportul nu e gata la dată stabilită. Poate pentru tine este scuza perfectă însă şeful tău va interpreta în mod personal spusele tale: „Nu este vina mea. Faptul că am avut pană mă absolvă de responsabilitate”. Şi astfel, superiorul tău va fi mai puţin atent la ceea ce spui ci la ce impliăa vorbele tale.

Citeşte continuarea pe Sfatulparintilor.ro.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cât costă și care sunt cele mai delicioase preparate pentru fanii Cupei Mondiale 2026 prezenți în Mexic. Produsul popular care se vinde cu 3 lei
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 12 iunie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Primăriile ar putea plăti reparațiile adăposturilor din blocuri. Ce înseamnă noua lege pentru proprietari
Adevarul
Putin și-ar pregăti „ultima carte”: un nou atac major împotriva Ucrainei în această iarnă
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur, ”cel mai mic salariu” de la FRF: ”Am venit cu bani de acasă! Noroc că am vândut case, terenuri”
MediaFlux
Urmează scumpiri uriașe la energie, carburanți și alimente. INS: inflația ajunge la aproape 11%
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți