Exit poll în Croaţia: Opoziţia câştigă alegerile

Coaliţia de centru dreapta este pe punctul de a realiza o nouă majoritate în parlamentul croat.
Romania TV
04 dec. 2011, 22:19
Exit poll în Croaţia: Opoziţia câştigă alegerile

Sondajele realizate la ieşirea de la urne a alegătorilor croaţi arată că alianţa celor patru principale partide de opoziţie croate, reunite sub numele Kukuriku (Cucurigu n.a.), a obţinut o majoritate zdrobitoare în parlament, cu cel puţin 150 de mandate, notează publicaţia The Gulf Today.

„Aşteptăm confirmarea victoriei”, le-a declarat reporterilor Zoran Milanovi, preşedintele Partidului Social-Democrat din Croaţia şi, cel mai probabil, viitorul premier al ţării, după ce şi-a exercitat votul.

„Sper că cetăţenii vor avea încredere în noi. Chestiunea generală a acestor alegeri, aşa cum am mai spus-o de nenumărate ori, este încrederea”, a mai precizat fostul diplomat, acum în vârstă de 45 de ani.

Croaţia şi-a proclamat independenţa în 1991 din cadrul fostei Iugoslavii şi a fost măcinată de războaie până în 1995. În ultimii ani economia sa a beneficiat de un boom, mai ales datorită dezvoltării turismului din zona Mării Adriatice. Situaţia s-a schimbat însă dramatic în 2008 după izbucnirea recesiunii mondiale.

În cazul în care va obşine mandatul Milanovic va avea de rezolvat fdificila sarcină de a conduce ţara prin criză către Uniunea Europeană, unde Croaţia tocmai a primit acceptul de a se intregra la 1 iulie 2013.

În prezent Croaţia are o creştere economică de numai 0,5 procente şi o rată a şomajului de 17%.

Principalul reproş adus lui Zoran Milanovic de adversarii săi şi de analiştii politicii croate este acela de a face prea multe promisiuni într-o ţară care a coborât încrederea în politicieni la cote record.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Primă uriașă pentru victorie la Universitatea Craiova – Egnatia! Suma de șase cifre pusă la bătaie
Capital.ro
BNR anunță că nu schimbă regulile ROBOR. Decizia vine după amenzile de 3,73 miliarde de lei aplicate băncilor
Playtech.ro
Cum va fi iarna 2026–2027 în România. Fenomenul neobișnuit care ar putea aduce ger și ninsori abundente
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Răsturnare de situație în cazul venirii lui Răducioiu la Dinamo: ”Mă șochează”
MediaFlux
Cunoscut vicepremier găsit mort într-un hotel din Berlin. Era şi ministru al economiei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT