Marcel Ciolacu n-are frică de întoarcerea lui Dragnea: „Nu e prost. Nu cred că își dorește un scandal fals în PSD”

Marcel Ciolacu a afirmat că este pregătit să-l primească pe Liviu Dragnea în PSD, iar dacă acesta îi va cere, nu va ezita să se întâlnească cu fostul lider al Partidului.
Ruxandra Rădulescu
19 iul. 2021, 22:42
Marcel Ciolacu n-are frică de întoarcerea lui Dragnea:

Marcel Ciolacu a afirmat că este pregătit să-l primească pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, în interiorul Partidului și că nu se teme de o întâlnire cu acesta, dacă i se va propune. De asemenea, Ciolacu a menționat că Partidul Social Democrat nu face condamnări, iar după expirarea restricțiilor, Dragnea este binevenit printre membrii PSD.

”Nu (n.r. dacă îi e frică de Dragnea). Eu mă bucur că a fost eliberat, îmi pare rău de tot prin ceea ce a trebuit să treacă. E o prevedere în statut, automat ești exclus, dacă ești condamnat definitiv. Se poate întoarce în partid, după expirarea restricțiilor impuse de instanță. E dreptul fiecăruia, nu facem condamnări pe viață. Categoric da, (n.r. că acceptă să se întâlnească, dacă îi cere Dragnea). Eu nu cred că își dorește un scandal fals în PSD, cu acel vârf de lance, domnul Codrin Ștefănescu.

Nu cred că Liviu Dragnea e un om prost, nu cred că își dorește să devină un instrument politic al lui Klaus Iohannis. Vom vedea (n.r. dacă Dragnea mai are viitor politic). În acest moment, PSD este o echipă.”, a spus Marcel Ciolacu la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Marcel Ciolacu declarații incendiare: „S-ar putea să se trezească DNA-ul cu toţi liderii PSD în faţa instituţiei!”

Marcel Ciolacu aruncă bomba despre măsurile la care este dispus să recurgă PSD-ul în cazul în care premierul Cîțu nu va interveni. Liderul PSD a anunțat că e posibil să convoace, alături de ceilalți membrii ai Partidului, o sesiune extraordinară în Parlament.

„Noi nu putem să invocăm pandemia pentru a încălca o lege. Au încercat acest lucru şi cu libertăţile cetăţeneşti. A venit Avocatul Poporului şi le-a atras atenţia şi pe urmă s-au năpustit pe Avocatul Poporului. Şi aici este evident că intervenţia PSD şi contestarea la CCR a făcut ca Avocatul Poporului să rămână în funcţie fiindcă a fost un atac la statul de drept. Anunţ în premieră: dacă nu vine Cîţu (n.r. – să explice care este situaţia datoriei publice şi ce s-a făcut cu banii împrumutaţi în ultimul an), noi avem dreptul să convocăm sesiune extraordinară a Parlamentului. Trebuie să respectăm legile în România, trebuie să-i adunăm cumva din sălile de luptă.

Avem acest drept. O treime din parlamentari putem convoca o sesiune extraordinară. Categoric! Noi avem execuţia bugetară pe luna mai, unde este 49,7%. Acum e depăşit pragul de 50% (n.r. – al datoriei publice). Cum să te uiţi la un prim-ministru care efectiv nu se uită ce atribuţii are el, ce e în fişa postului.

Vă aduceţi aminte că Partidul Social Democrat a mai mers pe la DNA, să-şi susţină anumiţi lideri în istoria partidului. S-ar putea să se trezească DNA-ul de data aceasta cu toţi liderii Partidului Social Democrat în faţa DNA-ului să cerem să se respecte legea şi să înceapă să ia măsuri la toate hoţiile întâmplate pe tot cursul pandemiei, de la starea de urgenţă până în momentul de faţă. Cu toate aberaţiile trecute prin Guvern şi nimeni nu ia nicio măsură”, a declarat, luni seara, liderul PSD, Marcel Ciolacu, la emisiunea „Punctul culminant”, realizată de Victor Ciutacu la România TV.

 

DailyBusiness
Ministerul Economiei a rămas fără bani pentru plata salariilor. Radu Miruță confirmă: ”Problema afectează și angajații ANPC”
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Irina Fodor, dezvăluiri îngrozitoare din show-ul Antenei 1! Care a fost coșmarul de la Asia Express!
Fanatik.ro
„Îmi pun mari semne de întrebare!”. Marius Șumudică, îngrijorat de ce se întâmplă la FCSB
Capital.ro
Statul vrea bani de la români. Trebuie să achitați minim 500 de lei începând de vineri. Termenul final este 12 septembrie
Playtech.ro
ANM a emis cod portocaliu de furtuni cu grindină și vijelii. Localitățile aflate sub alertă imediată
Adevarul
COVID-19 revine în forță la început de an școlar: „Avem o creștere de peste 80% pe săptămână”. Simptome neobișnuite la copii
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Ioana Tufaru, găsită inconștientă în casă
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Ministrul Educației a anunțat când începe școala. Mesaj pentru părinți
Cancan.ro
Anatolie, un tânăr de 32 de ani, a fost dat dispărut pe 11 august 2025. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
iamsport.ro
Bombă! FCSB a făcut o ofertă uriașă pentru un jucător de la Eintracht Frankfurt
MediaFlux
Când vor avea loc alegerile la Primăria Capitalei. Cine ar putea fi unul dintre candidați
stirilekanald.ro
Cine sunt soții care și-au pus capăt zilelor împreună. S-au aruncat în gol de la etajul trei
substantial.ro
Dacă o persoană nouă te curentează la prima atingere, iată ce înseamnă