Ungaria acuză UE de şantaj. Comisia Europeană spune că nu va aproba PNRR-ul maghiarilor dacă nu vor fi făcute reforme judiciare

Comisia Europeană nu va aproba planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei atât timp cât această ţară nu implementează reforme judiciare şi nu garantează investigarea cazurilor de corupţie, a declarat într-un interviu publicat marţi comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.
Daniel Spătaru
20 iul. 2021, 21:52
Ungaria acuză UE de şantaj. Comisia Europeană spune că nu va aproba PNRR-ul maghiarilor dacă nu vor fi făcute reforme judiciare

Există probleme sistemice cu statul de drept în Ungaria şi Comisia Europeană este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a proteja democraţia, inclusiv suspendarea fondurilor europene, a declarat comisarul european Didier Reynders website-ului ungar hvg.hu. El a mai spus că va cere din nou Ungariei şi Poloniei să se alăture Biroului Procurorului Public European (EPPO) (condus de Laura Codruţa Kövesi n.red), motivând că ”fără aceasta nu putem fi siguri că există suficientă protecţie împotriva fraudei şi corupţiei”.

Independenţa justiţiei şi libertatea presei continuă să fie ameninţate în Ungaria şi Polonia, consideră Comisia Europeană în reportul ei privind statul de drept în ţările UE publicat în aceeaşi zi şi pe care doreşte să-l transforme într-un prim instrument pentru aplicarea mecanismului care-i permite să le suspende unor state membre accesarea fondurilor europene. Acest raport este ”un instrument în primul rând preventiv”, dar şi ”una dintre sursele importante de informaţii pentru a declanşa” noul mecanism ce permite Comisiei Europene să suspende fondurile europene în cazul încălcării statului de drept, a indicat apoi comisarul Reynders, precizând că executivul comunitar va examina activarea acestui mecanism după vacanţă.

Raportul ”plin de pretenţii absurde care nu au nicio legătură cu realitatea” prezentat marţi de Comisia Europeană ”nu este o surpriză”, a declarat Balazs Hidveghi, europarlamentar al partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, relatează agenţia MTI, preluată de Agerpres.

Guvernul de la Budapesta ‘nu-şi făcea iluzii în legătură cu aşa-zisul raport privind statul de drept al Comisiei Europene după evenimentele din ultimele săptămâni”, a adăugat Hidveghi, făcând referire la noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, lege criticată la Bruxelles şi de lideri vest-europeni. ”Acest raport dezamăgitor nu este altceva decât o încercare de a ne şantaja (…) Toată aceasta pentru că mergem împotriva curentului general de la Bruxelles, pentru că spunem ”nu” migraţiei, pentru că ne protejăm copiii şi nu lăsăm activiştii LGBTQ să intre în şcoli şi grădiniţe”, a mai spus eurodeputatul Fidesz.

Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a reacţionat şi ea după declaraţiile comisarului Reynders, menţionând într-o postare pe Facebook că executivul comunitar ”şantajează” Ungaria din cauza respectivei legi.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau, în cazul Ungariei, prin politica ostilă faţă de migranţi, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement declanşate împotriva lor de Comisia Europeană pentru astfel de chestiuni şi pentru altele, care privesc în special justiţia.

Citeşte şi Ungaria impune vaccinarea obligatorie la medici. De la 1 august toţi cetăţenii se vor putea injecta cu a treia doză anti-Covid

Disputele Budapestei şi Varşoviei cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea acelei legi anti-LGBT, iar în Polonia Tribunal Constituţional a declarat neconstituţională o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) prin care aceasta dispunea suspendarea unei componente a contestatelor reforme judiciare poloneze.

Prin decizia sa, Tribunalul Constituţional polonez a pus sub semnul întrebării preeminenţa dreptului european în faţa celui naţional, ceea ce îngrijorează în mod special Comisia Europeană, mai ales că şi Germania a creat un astfel de precedent cu o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care contestă întâietatea dreptului european asupra celui naţional.

Citeşte şi Ungaria şi Polonia pe lista neagră a UE, din cauza legilor anti-LGBT+. Comisia Europeană a deschis proceduri de infrigement împotriva celor două ţări

Prin urmare, odată cu publicarea raportului privind statul de drept, Comisia Europeană a trimis marţi Varşoviei o scrisoare prin care îi cere să se conformeze deciziilor CJUE, ameninţând că în caz contrar se va adresa acestei instanţe europene pentru a putea impune sancţiuni financiare Poloniei.

Ceea ce se întâmplă (în Polonia) în privinţa întâietăţii dreptului UE ne va determina să privim de două ori planul de relansare polonez”, a mai spus comisarul Reynders, sugerând astfel o posibilă intenţie a Comisiei Europene de a pune condiţii şi pentru aprobarea PNRR-ului Poloniei.

Toate căile de dialog cu Polonia şi Ungaria au fost epuizate, prin urmare Comisia Europeană vrea să ia măsuri împotriva lor, a indicat el.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
El e românul care l-a ajutat pe Gică Hagi să antreneze Galatasaray, apoi l-a demis! Întâlnire surpriză cu Erdogan!
Capital.ro
Călin Georgescu nu se ascunde. Persoana cu care a fost surprins. A stat non-stop lipit de el, chiar și în Biserică
Playtech.ro
Românii, panicaţi de un alt cutremur! A avut loc în urmă cu puţin timp, este al treilea deja
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Tatăl Elenei, femeia lovită mortal pe o trecere de pietoni din București, rupe tăcerea. Unde se grăbea aceasta, împreună cu fiica sa: „Doi copii au rămas fără mamă”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
Poți calatori gratis cu mașina electrică! Iată cum
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025