ALDE îi cere lui Băsescu să respecte standardele democratice, indiferent de rezultatul alegerilor

Preşedintele ALDE, Graham Watson, îi cere preşedintelui Traian Băsescu să respecte standardele democratice, statul de drept şi Constituţia României şi să respecte rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie, indiferent care va fi acesta.
Romania TV
06 dec. 2012, 11:08
ALDE îi cere lui Băsescu să respecte standardele democratice, indiferent de rezultatul alegerilor

„Este de aşteptat ca preşedintele ţării să se supună standardelor democratice şi domniei legii, aşa cum are datoria. Constituţia României prevede că Preşedintele trebuie să fie deasupra partidelor politice. Îi solicit preşedintelui Băsescu să respecte rezultatele alegerilor din 9 decembrie, indiferent de rezultatul lor, şi să acţioneze în consecinţă, imparţial şi cooperant, aşa cum stipulează Constituţia României”, a declarat Watson, potrivit unui comunicat al Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE).

Preşedintele ALDE s-a referit şi la declaraţia lui Traian Băsescu, făcută în cadrul unui interviu televizat, în data de 27 noiembrie, când, întrebat dacă l-ar desemna din nou pe Victor Ponta premier dacă USL va câştiga alegerile parlamentare, aşa cum indică sondajele de opinie, preşedintele a spus că „o broscuţă mai merge să înghiţi, dar un porc este mult prea greu”.

„Simpla sugestie că ar putea refuza să desemneze drept premier candidatul majorităţii parlamentare care va câştiga alegerile este un act antieuropean şi total nedemocratic”, a mai afirmat liderul ALDE.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte