Preşedintele Egiptului a chemat opoziţia la dialog, dar aceasta se pregăteşte de noi proteste

Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a invitat opoziţia la dialog, sâmbătă, asigurând în acelaşi timp că referendumul privind Constituţia se va desfăşura aşa cum este prevăzut. Situaţia din Egipt este în vizorul comunităţii internaţionale şi în special în cel al Casei Albe şi altor cancelarii occidentale care sunt îngrijorate de recentele evoluţii din această ţară.
Romania TV
07 dec. 2012, 09:38
Preşedintele Egiptului a chemat opoziţia la dialog, dar aceasta se pregăteşte de noi proteste

„Chem toate partidele politice la un dialog sâmbătă, 8 decembrie, la palatul prezidenţial”, a declarat preşedintele islamist, precizând că discuţiile vor fi pe tema elaborării unei legi electorale şi a unui curs de urmat după referendum.

Înr-un discurs pe un ton ofensiv, Morsi a asigurat totuşi că acest referendum privind proiectul de Constituţie care a divizat ţara se va desfăşura aşa cum este prevăzut, la 15 decembrie, şi că după scrutin poporul va trebui să „îşi urmeze dorinţa”.

„Vom respecta libertatea de expresie paşnică, însă nu vom permite niciodată cuiva să participe la crime şi la acte de sabotaj”, a declarat preşedintele, în timp ce ţara traversează criza politică cea mai gravă de la alegerile din iunie.

Denunţând o derivă dictatorială, opoziţia solicită retragerea decretului de la 22 noiembrie în care preşedintele a preluat prerogative sporite, precum şi abandonarea referendumului cu privire la proiectul de Constituţie acuzat că nu oferă garanţii pentru libertatea de expresie şi de religie.

Joi seară, Morsi s-a declarat pregătit să renunţe la articolul 6 al decretului care permite preşedintelui să „ia toate măsurile necesare pentru a proteja ţara şi obiectivele revoluţiei”. Cu toate acestea, el nu a spus nimic despre articolul care pune la adăpost toate deciziile sale de acţiunile în justiţie.

Armata egipteană a trimis tancuri şi a stabilit un perimetru de securitate joi în jurul preşedinţiei, după ciocniri între susţinătorii şi opozanţii preşedintelui care s-au soldat, conform autorităţilor, cu şapte morţi şi sute de răniţi în noaptea de miercuri spre joi.

Vineri, cel puţin până la orele prânzului, zona din jurul palatului prezidenţial părea liniştită, dar era „puternic militarizată”, fiind păzită cu tancuri de teama unor eventuale atacuri cum au fost cele din noaptea de miercuri spre joi, când protestele anti Morsi s-au soldat cu şapte morţi şi peste 600 de răniţi. Vineri, prin faţa palatului prezidenţial se aştepta să teacă cortegiul funerar al celor ucişi în timpul protestelor.

Comunitatea internaţională e îngrijorată de evoluţiile din Egipt

Statele Unite şi Uniunea Europană au lansat un apel la dialog pentru rezolvarea crizei politice din Egipt, Preşedintele Barack Obama şi-a exprimat „îngrijorarea profundă” privind evenimentele recente din Egipt, într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu Morsi.

Obama i-a spus noului lider al Egiptului că este „esenţial pentru liderii egipteni din întregul spectru politic să lase la o parte divergenţele şi să ajungă la un acord asupra unei modalităţi de a îndrepta Egiptul pe calea cea bună”, după cum se arată într-un comunicat de presă emis de Casa Albă.

 

 

 

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Vremea extremă lovește iar România: mercurul din termometre coboară până la -20 de grade. Meteorolog: ”Inclusiv în Capitală așteptăm ger”
Capital.ro
Când intră pensiile pe card în februarie 2026. CNPP a confirmat. Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldurile
Playtech.ro
Se schimbă legea pentru unii șoferi din România, noul certificat obligatoriu. Decizia vine de la Bruxelles
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
12 țări sunt în alertă. Risc major de accident nuclear în Ucraina, care va afecta România
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil