Grecia aplică sancțiuni și tăieri de salarii pentru profesorii care nu se vaccinează

Profesorii din Grecia care refuză vaccinarea sau testarea înainte de a se întoarce la cursuri vor fi sancţionaţi fie prin reducerea salariului, fie prin alte măsuri disciplinare. O decizie în acest sens se află în pregătire la Ministerul elen al Educaţiei.
Oana Anghel
02 aug. 2021, 16:38
Grecia aplică sancțiuni și tăieri de salarii pentru profesorii care nu se vaccinează

Tăieri de salarii pentru profesorii care nu se vaccinează. Noile reglementări elaborate de Ministerul Educației pentru a asigura un an academic sigur din septembrie, atât la școli, cât și la universități, vizează întreg personalul din școli, atât permanent și contractual, informează publicaţia Kathimerini.

Tăieri de salarii pentru profesorii care nu se vaccinează

Conform acestor prevederi, pe lângă reducerile salariale, personalul din învățământul permanent poate fi, de asemenea, suspendat din funcție fără să i se plătească salariul până în momentul în care se vaccinează. Personalul temporar va avea contractele suspendate.

Citeste si Incendii devastatoare în Grecia şi Turcia. S-au înregistrat mai mult decese şi persoane spitalizate cu probleme respiratorii şi arsuri. GALERIE FOTO şi VIDEO

Personalul permanent și cel contractual se vor confrunta, de asemenea, cu pierderea de credite în cadrul sistemului de puncte al serviciului public, ceea ce le va afecta perspectivele de promovare sau, după caz, de angajare.

Rata de infectare în Grecia a depăşit 3 cazuri COVID la mia de locuitori.

Citeste si Situaţia se complică în Grecia. Românii care îşi vor petrece concediul acolo trebuie să aibă mare grijă: 13 insule, trecute la nivelul „roşu închis!”

Grecia a impus vaccinarea obligatorie pentru angajații din sănătate

La jumătatea lunii iulie, premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că vaccinarea va deveni obligatorie pentru anumite categorii profesionale, între care angajații din domeniul sănătății și îngrijitorii din căminele de bătrâni. Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 va începe cu îngrijitorii din căminele de bătrâni,iar angajaţii care refuză vaccinarea vor fi suspendaţi.

Cei care nu fac acest lucru vor fi suspendați temporar începând cu 16 august”, a spus el. De la 1 septembrie, angajaţii din domeniul sănătăţii vor fi cei care se vor vaccina obligatoriu.

 

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atacant legitimat la Milan, fost internațional U21, vine în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
DIGI face o schimbare importantă pentru clienți. Cum se vor plăti facturile
Playtech.ro
Taxă dublă pentru șezlonguri în Thassos dacă pleci de pe plajă. Surpriza de care s-a lovit o familie de turiști români la Paradise Beach
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu i-a lăsat ”mască” pe toți cei din jur: ”A luat un arătător de lemn și s-a dus...”
MediaFlux
PAPARAZZI Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, întoarce pe interzis după ce a îmbrățișat un polițist de la circulație FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?