Viitorul președinte taliban al Afganistanului a fost eliberat din închisoare de Donald Trump. Anul trecut el a semnat un acord cu SUA

Mullahul taliban Abdul Ghani Baradar va fi numit probabil viitor președinte al Afganistanului. Baradar este liderul de facto al insurgenților și face parte din echipa de negocieri pe care grupul o are la Doha.
Daniel Spătaru
16 aug. 2021, 16:47
Viitorul președinte taliban al Afganistanului a fost eliberat din închisoare de Donald Trump. Anul trecut el a semnat un acord cu SUA

Abdul Ghani Baradar, liderul taliban eliberat dintr-o închisoare pakistaneză la cererea SUA în urmă cu mai puțin de trei ani, a apărut ca un învingător incontestabil al războiului de 20 de ani care a bântuit Afganistanul. În timp ce Haibatullah Akhundzada este liderul general al talibanilor, Baradar este șeful politic și cea mai publică figură, cel mai probabil viitorul președinte al statului.

Baradar, despre care se spune că a fost unul dintre locotenenții de încredere ai fondatorului taliban Mullahul Omar, fusese capturat în 2010 de forțele de securitate din orașul Karachi din sudul Pakistanului și eliberat în 2018.

Născut în provincia Uruzgan, în 1968, a luptat cu mujahedinii afgani împotriva sovieticilor în anii 1980. După ce rușii au fost alungați în 1989 și țara a căzut pradă războiului civil, Baradar a înființat o madrassa în Kandahar cu fostul său comandant și cumnat, Mullahul Omar. Împreună, cei doi mullahi au fondat talibanii, o mișcare condusă de tineri cărturari islamici dedicată purificării religioase a țării și creării unui emirat.

Alimentat de fervoarea religioasă, de ura răspândită față de stăpânii războiului și de sprijinul substanțial din partea agenției pakistaneze de servicii de informații (ISI), talibanii au ajuns la putere în 1996, după o serie de cuceriri uimitoare ale capitalelor provinciale care au luat lumea prin surprindere, la fel ca mișcarea din ultimele săptămâni. Baradar, adjunctul lui Mullah Omar, despre care se credea că este un strateg extrem de eficient, a fost un arhitect cheie al acestor victorii, scrie The Guardian.

Citește și Angela Merkel acuză SUA de haosul din Afganistan: „Retragerea trupelor a avut efect de domino”

După prăbușirea talibanilor în 2001, Baradar ar fi făcut parte dintr-un grup restrâns care a înaintat liderului interimar Hamid Karzai o scrisoare prin care recomanda o înțelegere a militanților cu noua administrație.

Arestat în Pakistan în 2010, Baradar a fost ținut în custodie până când a fost eliberat în 2018 și mutat în Qatar, la presiunile SUA, sub președinția lui Donald Trump. Aici a fost numit șef al aripii politice a talibanilor, fiind cel care a supravegheat semnarea acordului de retragere cu americanii. Ca șef al armatei talibane și guvernator al provinciei Herat, Baradar a scris un cod de conduită al luptătorilor talibani, sub forma unei broșuri.

În martie 2020, în prima discuție dintre un președinte american și grupul insurgent, fostul președinte Donald Trump a vorbit cu Baradar despre progresele privind instaurarea păcii în Afganistan. Trump „a subliniat necesitatea continuării reducerii violenței, ceea ce a făcut posibilă semnarea acordului istoric SUA-talibani în 29 februarie”, se arăta într-o declarație a Casei Albe. Baradar a semnat acordul de la Doha cu SUA, în februarie 2020, în ceea ce administrația Trump a salutat ca o cale spre pace, dar care pare acum o simplă postare în scenă către victoria totală a talibanilor.

Citește și Scene ireale pe aeroportul din Kabul, Afganistan. Sute de oameni s-au călcat în picioare pe scara unui avion pentru a fugi din ţară. Mai multe persoane au murit în busculade. UPDATE

DailyBusiness
Dorian Popa, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins drogat la volan în 2023
Spynews
Francisca și Tj Miles vor deveni părinți! Primele imagini cu burtica de graviduță a artistei | VIDEO
Fanatik.ro
Soții de politicieni, foști consilieri și bugetari de lux. Cine sunt VIP-urile care au prins un post de conducere la ANRE
Capital.ro
Planul secret al lui Călin Georgescu cu Horațiu Potra. Ce plănuiau să facă în România
Playtech.ro
Extinderea balconului la parter. Cum poţi face să fie legal?
Adevarul
Simptomele infecției cu Candida Auris, ciuperca rezistentă care se răspândește rapid în Europa
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit un fost fotbalist de la Steaua București
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan și-a anunțat DEMISIA. PLUS amenințări de ULTIMA ORĂ pentru acești bugetari
iamsport.ro
'Hagi participă la manevre de culise!'. RĂZBOI în direct după acuzațiile la adresa Generației de Aur: 'Mergeați cu șefii Cooperativei' / 'Numai promisiuni deșarte, performanță nu'
MediaFlux
Ședință cu miză importantă în coaliție. Partidele decid ce se întâmplă cu prețurile la alimentele de bază
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor