Unde se mută PLENUL PARLAMENTULUI. Soluţia lui Zgonea pentru criza de scaune

Plenul reunit al celor două camere parlamentare se va întruni într-o sală special amenajată astfel încât să încapă toţi cei peste 500 de parlamentari. Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că soluţia "simplă şi ieftină" va fi folosirea sălii "Al. I. Cuza", în care vor fi montate scaune în sistem modular şi un sistem audiu. Respectiva încăpere a Palatului Parlamentului a fost folosită până acum şi pentru congresele partidelor. Conform şefului Camerei Deputaţilor o altă variantă luată în calcul este susţinerea plenului reunit concomitent în ambele săli de plen, iar legătura să fie asigurată în sistem de videoconferinţă.
Romania TV
11 dec. 2012, 09:47
Unde se mută PLENUL PARLAMENTULUI. Soluţia lui Zgonea pentru criza de scaune

Valeriu Zgonea a propus „o soluţie simplă şi ieftină” prin care se pot evita cheltuielile uriaşe cu reconfigurarea sălilor de şedinţă de la Palatul Parlamentului. Preşedintele Camerei Deputaţilor crede că un model modular, care să poată fi montat şi demontat când este nevoie, este cea mai practică variantă pentru suplimentarea numărului de scaune pentru parlamentari.

Avem o soluţie foarte simplă şi ieftină. Vom folosi sala cea mare, sala Cuza, şi vom face un model modular, care să poate fi montat şi demontat imediat. Este cea mai ieftină soluţie. Cealaltă soluţie este una costisitoare, ne-ar duce undeva la 1 milion de euro şi creează disfuncţionalităţi în arhitectura acestei săli„, a spus Valeriu Zgonea.

Social-democratul a precizat că varianta unui mobilier modular va costa „câteva zeci de mii de euro”, bani care există deja în buget. „Vrem să construim această sală de plen, pentru că nu avem cum să facem 550. Împreună cu echipa tehnică foarte bună de la Camera Deputaţilor şi cu Centrul Internaţional de Conferinţe vom găsi o soluţie şi să impelmentăm şi votul electronic. Mai exista şi varianta ca cele două camere să fie fiecare în plenul său şi să avem un fel de duplex, dar ar costa foarte mult instrumentele electronice. Astfel, vom folosi această sală. În restul zilelor o vom păstra pentru închiriere, pentru activităţi care aduc venituri suplimentare la bugetul Camerei Deputaţilor”, a punctat Zgonea, adăugând că proiectul de buget pentru Camera Deputaţilor este deja pus la punct: „Sunt pregătit să am un buget de austeritate„.

Valeriu Zgonea a vorbit şi despre un eventual parteneriat între USL şi UDMR: „România are toate minorităţile, este unul dintre cele mai stabile state din Balcani şi partener NATO. România nu-şi permite să aibă dialog doar între partidele aflate la putere. Trebuie să avem dialog cu toate forţele politice, pentru a construi o Constituţie pentru toţi românii, pentru a construi legi pentru toţi Românii. Dialogul cu UDMR şi cu minorităţile este un dialog constant şi este un semnal foarte bun pentru modul nostru de a face politică„.

Conducerea administrativă a Senatului caută, împreună cu arhitectul Palatului Parlamentului, Anca Petrescu, o soluţie de a suplimenta numărul de scaune din sala în care se desfăşoară şedinţele camerei superioare a legislativului.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a intrat în istorie după calificarea în semifinale la Roma. Românca, peste Serena Williams
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Se poate ajunge până la dosar penal. Vor fi sesizate Primăria, Poliția și ITM-ul
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Putin pregătește cea mai puternică rachetă balistică din lume. Sarmat sau ”Satana 2” va fi trimisă într-o zonă critică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi