Detalii incredibile despre agresorul copilului înjunghiat în Sectorul 4. Tatăl unui alt elev: „Și pe copilul meu l-a lovit în cap și îl amenință. Nimeni nu ia măsuri, e un pericol real”

Apar noi dezvăluiri șocante despre agresorul de 14 ani care a înjunghiat un copil de 13 ani, miercuri, într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei.
Claudia Simion
26 aug. 2021, 16:02
Detalii incredibile despre agresorul copilului înjunghiat în Sectorul 4. Tatăl unui alt elev:

Adolescentul – agresor își terorizează colegii de clasă de trei ani de zile

După cazul copilului înjunghiat în Sectorul 4, care se află în stare gravă la spital, apar informații și despre alte cazuri violente comise de adolescentul de 14 ani. Un elev de la Școala Gimnazială Nr. 189 a fost lovit în cap, în urmă cu an și jumătate, de același băiat și e amenințat în mod constant, atât el, cât și ceilalți colegi.

Tatăl elevului care e în aceeași clasă cu copilul – agresor a dezvăluit pentru RomâniaTv.net că a luat legătura cu toate instituțiile statului, inclusiv cu conducerea școlii, pentru a rezolva această situație, dar nu a reușit nimic.

Tatăl victimei: Am încercat la toate instituțiile statului. Nu s-a întâmplat nimic

Se pare că agresorul merge frecvent cu briceagul la școală, profesorii și directorul unității de învățământ cunosc această situație, însă pericolul nu a fost îndepărtat nici acum.

„Eu am o plângere depusă și în luna iunie pentru amenințarea fiului meu. Ei sunt colegi de clasă la Școala Gimnazială Nr. 189 din Sectorul 4. Acest copil e în clasa fiului meu de trei ani de zile, a rămas repetent. De când a venit a avut altercații cu toți copiii din clasă. Deranjează ore, intră peste fete la toaletă, e un copil – problemă. Am vorbit cu conducerea școlii, am făcut plângere la Poliție, am vorbit și cu cei de la Direcția pentru Protecția Copilului. Nu s-a întâmplat mare lucru”, a spus domnul Gogontea, tatăl băiatului lovit în cap.

Mai sunt doar câteva zile până când se redeschid școlile din România, iar elevii de la Școala 189 vor fi nevoiți să trăiască din nou în teroare. Sunt supuși unui pericol uriaș pe care organele statului nu pare că sunt interesate să-l îndepărteze.

„Din ce am înțeles de la conducerea școlii, nu au prea multe pârghii, în afară de a chema părinții la școală cu copilul și de a le pune în vedere să-l supravegheze. Legal au spus că nu au ce face mai mult de atât pentru că se urmărește integrarea copilului în societate. Doar eventual Direcția pentru Protecția Copilului să facă o anchetă, să stabilească situația familială. Eventual să decadă părinții din drepturile părintești.

Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului au spus că au discutat cu familia și că urmăresc să reintegreze copilul. Cu Poliția țin legătura tot timpul. Au chemat părinții. Mama nu stă cu copilul, el stă cu bunicii. Pe ea nu o interesează, a zis că statul poate lua copilul că nu o interesează. Bunicii au spus că sunt depășiți și că nu au ce să facă. Noi am încercat la toate instituțiile statului să se ia măsuri pentru că e un pericol real. Protecția Copilului ar fi trebuit să ia măsuri urgente. Băiatul are reacții de moment și e foarte agresiv. Și uitați unde s-a ajuns, are o nouă victimă care a ajuns la spital”, a adăugat tatăl victimei.

Agresorul a mai făcut o victimă: partenerul său de joacă. A ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înjunghiat

Scene de groază s-au petrecut ieri într-un parc Sectorul 4 al Capitalei. Un copil de 14 ani, cu probleme psihice, și-a înjunghiat partenerul de joacă de 13 ani de mai multe ori. Victima se află în aceste momente în stare gravă la Spitalul Marie Curie. Incidentul s-a petrecut în Sectorul 4 al Capitalei, mai exact în Parcul Forest de pe Aleea Niculițel.

Poliția Capitalei – „În seara de 25 august 2021, prin apel 112 a fost sesizat faptul că un minor a fost agresat, în urma unui conflict. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. În urma cercetărilor efectuate au fost identificate toate persoanele participante. Audierile au fost efectuate în prezența reprezentanților DGASPC Sector 4. Având în vedere vârstele persoanelor implicate alte date nu pot fi comunicate, în respectarea legislației în vigoare cu privire la minori”.

DailyBusiness
Ce mai poți să cumperi de 100 de lei în România anului 2025. Prețurile au crescut considerabil în ultimii ani
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Gigi Becali, decizie radicală la FCSB: „Nu mai aduc asemenea jucători și nu e vorba despre discriminare”. Ce s-a întâmplat cu amenda de 20.000 de euro. Exclusiv
Capital.ro
De ce au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024? Florin Călinescu: O lovitură de stat. Nicușor Dan a mințit în clar și olograf
Playtech.ro
Genuflexiuni sau genoflexiuni? Care este forma corectă, de fapt
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre starea lui Horia Moculescu, la scurt timp după ce a ajuns pe secția ATI: „Problemele, din păcate, își spun cuvântul...”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Doliu în Familia Regală Britanică! A MURIT după ce a căzut de la o înălțime de 30 de metri
iamsport.ro
A jucat la echipa condusă de Nicu Ceaușescu și susține că familia dictatorială trafica o substanță interzisă de mare risc: ”Făceau asta, dar și vindeau evrei și germani!”
MediaFlux
Noua platformă informatică a CNAS. Anunț important pentru pacienți și medici
stirilekanald.ro
Scurgeri de gaze noaptea trecută, într-o zonă din centrul Capitalei! Conducta, fisurată: "Cantitate foarte mare de gaze, concentrația foarte mare"
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai