Cum arată demisiile miniștrilor USR-PLUS. Documentele sunt copy/paste. FOTO

Miniștrii USR-PLUS îşi depun mandatele, după o ședință internă în care au stabilit că nu mai pot rămâne în Guvernul condus de Florin Cîțu.
Oana Anghel
06 sept. 2021, 20:37
Cum arată demisiile miniștrilor USR-PLUS. Documentele sunt copy/paste. FOTO

Cum arată demisiile miniștrilor USR-PLUS. „Cîțu nu mai poate să fie premier și din acest motiv miniștrii USR PLUS se retrag din cabinetul Florin Cîțu”, a anunţat liderul USR PLUS, Dan Barna.

Textul celor șapte demisii este identic, mai puțin denumirea ministerelor conduse, semn că miniștrii doar au dat copy/paste aceluiași text. Textul nu respectă rigorile limbii române în materie de scriere a funcțiilor și denumirilor oficiale. La funcțiile și demnitățile utilizate generic, cum este cea de ministru, substantivul se ortografiază cu minusculă și dacă este însoțit de numele domeniului: ministrul educației. Dacă numele de funcții sunt urmate de numele și prenumele persoanei care le ocupă, termenii se scriu cu majusculă: Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Citeste si Florin Cîţu: „Era normal să-ţi dai demisia când depui o moţiune alături de AUR împotriva propriului Guvern”

Demisiile sunt datate 7 septembrie 2021. Întrebat de ce nu sunt depuse luni seară demisiile, Barna a explicat: ”Nu e niciun fel de echivoc, nu e niciun fel de nuanţă, vreau să fiu foarte clar. E o chestiune practică, e deja seară, mergem pe la ministere, mâine dimineaţă depunem demisiile şi nu, nu este o noapte a negocierilor”.

Cum arată demisiile miniștrilor USR-PLUS

Într-o postare pe facebook, Alianţa USR-PLUS aduce acuzaţii grave premierului Cîţu, care s-ar face vinovat că a dinamitat coaliţia cu bună ştiinţă.

„Astăzi, miniștrii USR PLUS și-au scris demisiile din Guvernul condus de Florin Cîțu.

Florin Cîțu a dinamitat coaliția cu bună știință și cinism. USR PLUS a fost exclus de la guvernare din momentul în care Florin Cîțu a lansat marele jaf național prin înființarea PNDL 3. E același program ca al lui Dragnea.

Același program prin care baronii își umpleau buzunarele, iar comunitățile rămâneau la fel de sărace. Nu de asta am ieșit în stradă. Nu de asta ne-ați votat.

Nu putem guverna alături de un premier care îl demite, unilateral, pe ministrul Stelian Ion doar pentru că nu a acceptat să cedeze șantajului. Nu putem merge mai departe cu un premier care guvernează fără un minim respect pentru acordurile de coaliție.

Citeste si Dan Barna merge marţi la Cotroceni: „Mesajul este unul clar și neechivoc: un nou premier”

Nu am fi vrut să se ajungă aici. Voiam să fim lăsați în pace să facem treabă și asta ne dorim în continuare. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, să fie lăsat în pace să construiască autostrăzi, Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, să fie lăsat să implementeze cel mai important program de țară – PNRR. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, să fie lăsată în pace să continue lupta pentru curățarea sistemului de sănătate. Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, să fie lăsat să continue depolitizarea companiilor de stat. Ministrul Digitalizării și Cercetării, Ciprian Teleman, să sprijine marile proiecte din cercetare, iar Stelian Ion, ministrul demis al Justiției, să continue lupta pentru o justiție curată și independentă, egală pentru fiecare cetățean.

PNL trebuie să aleagă: ori guvernează cu USR PLUS ca partener de guvernare recunoscut pentru reforme ori oferă românilor formula Cîțu-Ciolacu cu PSD în echipa câștigătoare, formula care a funcționat astăzi în BPR”.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Cadoul primit de Leo Messi de la cea mai bogată familie din India. Valorează peste 1 milion de dolari
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Legea chiriașului fără contract. Ce drepturi ai dacă nu ai încheiat un contract
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet