Rezoluţia PNL în 10 puncte: Invităm USR PLUS la un dialog fără precondiții inacceptabile

PNL speră să refacă alianţa cu USR PLUS după congresul din 25 septembrie, fără a-l sacrifica pe premierul Florin Cîţu, mare favorit la scrutinul intern al liberalilor
Filip Stan
18 sept. 2021, 11:23
Rezoluţia PNL în 10 puncte: Invităm USR PLUS la un dialog fără precondiții inacceptabile

Rezoluţia PNL: Participanții la ședința Biroului Permanent al PNL au adoptat sâmbătă o rezoluție propusă de prim-vicepreședintele Rareș Bogdan. Documentul are 10 puncte și prevede, printre altele, susținerea pentru Guvernul Cîțu și invitarea membrilor USR PLUS la dialog fără precondiții inacceptabile, plus denunţarea publică a acolaborării cu AUR.

Rezoluția PNL are 10 puncte și a fost votată în unanimitate de participanții la ședința de sâmbătă. Primele cinci puncte sunt despre guvern și parteneriatul cu președintele României.

„1. Rămânem ferm angajați în actul guvernării României.
2. Asigurăm cetățenii și mediul de afaceri, care au exprimat îngrijorări cu privire la stabilitatea politică din România, că suntem perfect conștienți de responsabilitățile PNL și că toate eforturile noastre sunt îndreptate către asigurarea stabilității și funcționarea cât mai bună a guvernării, dincolo de orice dispută de pe scena politică.
3. Salutăm recenta aprobare în Guvernul României a Programului național de investiții „Anghel Saligny” și considerăm acest program o soluție bună și necesară pentru modernizarea țării, pentru dezvoltarea multor comunități locale.
4. Solicităm Guvernului României luarea tuturor măsurilor posibile pentru a proteja cetățenii în contextul scumpirilor care au avut loc în sectorul energetic și care le afectează nivelul de trai.
5. Reafirmăm susținerea categorică pentru parteneriatul dintre partidul nostru și președintele României, Klaus Iohannis. Acest parteneriat este esențial pentru buna conducere a României, pentru succesul guvernării liberale și pentru credibilitatea ei în plan intern și extern”, scrie în documentul liberalilor.

Florin Cîţu anunţă REMANIERI dacă miniştrii nu trec de votul Parlamentului
În partea a doua a documentului, liberalii solicită izolarea partidelor extremiste și reluarea dialogului cu USR PLUS fără condiții „inacceptabile”.

„6. Cerem clasei politice din România, tuturor partidelor care se definesc drept democratice, să izoleze ferm extremismul politic și să refuze orice colaborare cu extremiștii, colaborare care nu face decât să credibilizeze ideologii nocive și să erodeze democrația. Niciun interes de partid nu poate justifica alianțe cu cei al căror ultim obiectiv este, de fapt, distrugerea democrației românești.

ALEGERI PNL 2021. Aripa Cîţu schimbă regulile cu o săptămână înainte de Congres

7. Facem apel la denunțarea imediată și totală de către USR PLUS a oricărei colaborări sau acțiuni politice comune cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), o formațiune extremistă, xenofobă și anti-europeană. Niciun partid care se pretinde democratic și pro-european nu poate intra în parteneriate de vreun fel – fățișe sau tacite – cu apologeți ai legionarismului sau ai comunismului, cu susținători ai lui Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceaușescu.
8. Invităm USR PLUS la un dialog direct, nemijlocit, fără precondiții inacceptabile, pentru a reconstrui încrederea și a reface majoritatea parlamentară creată imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.
9. Reamintim tuturor membrilor PNL obligația lor de corectitudine față de partidul din care fac parte, obligație care include solidaritatea cu echipa guvernamentală liberală și susținerea Guvernului condus de PNL, în fața celor care îl atacă în mod politicanist și care urmăresc să-l slăbească ori să-l demită.
10. Mandatăm premierul Guvernului României, Florin Cîțu, pentru a lua măsurile și deciziile necesare pentru asigurarea în continuare a stabilității guvernamentale și pentru respingerea tentativelor parlamentare de demitere a Guvernului prin moțiune de cenzură”, mai scrie în rezoluția PNL.

O altă rezoluție a fost propusă de liderul liberalilor Ludovic Orban. Aceasta a fost aprobată tot în unanimitate și vizează interzicerea colaborării cu PSD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT