Şcolile s-au redeschis în Afganistan, însă doar pentru băieţi. UNICEF a intervenit

Şcolile s-au redeschis în Afganistan, însă doar băieţii au primit permisiunea să se întoarcă. UNICEF a îndemnat noul regim taliban "să nu lase fetele deoparte", relatează AFP. De asemenea, nicio femeie nu face parte din viitorul executiv afgan prezentat la începutul lui septembrie.
Alina Costache
18 sept. 2021, 14:59
Şcolile s-au redeschis în Afganistan, însă doar pentru băieţi. UNICEF a intervenit
Şcolile s-au redeschis în Afganistan, însă doar pentru băieţi

Şcolile s-au redeschis în Afganistan. La zece zile după redeschiderea universităţilor private din ţară, Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că „toţi profesorii bărbaţi şi elevii” din ciclul secundar îşi vor începe activitatea, fără a spune nimic despre fete.

Această incertitudine riscă să îngrijoreze şi mai mult o parte a populaţiei afgane şi comunitatea internaţională, care se tem că vor vedea acelaşi scenariu ca în momentul primei veniri la putere a fundamentaliştilor, între 1996 şi 2001.

Mişcarea islamistă a avut o politică în mod special brutală faţă de femei, care nu aveau voie să muncească, să studieze, să facă sport sau să iasă singure pe stradă.

Citeşte şi: Talibanii au găsit o comoară în vila fostului vicepreşedinte al Afganistanului: 6,5 milioane de dolari şi 18 lingouri de aur

Şcolile s-au redeschis în Afganistan

După plecarea talibanilor înlăturaţi de o coaliţie internaţională condusă de SUA, femeile au putut să-şi recupereze progresiv drepturile fundamentale şi să aibă acces la meserii care le-au fost interzise, precum cele de judecător, parlamentar sau pilot.

„UNICEF îşi exprimă satisfacţia pentru redeschiderea şcolilor secundare în Afganistan, dar subliniază că fetele nu trebuie lăsate deoparte„, a reacţionat vineri directoarea executivă a agenţiei ONU, Henrietta Fore, scrie Agerpres.

„Este esenţial ca toate, inclusiv cele mai în vârstă, să-şi poată relua educaţia fără întârziere, şi ca profesoarele să poată şi ele continua să predea„, a insistat UNICEF într-un comunicat, reamintind „progresele considerabile din ţară în cursul ultimelor două decenii„.

Într-o perioadă de douăzeci de ani numărul de şcoli s-a triplat şi numărul copiilor şcolarizaţi a crescut de la un milion la 9,5 milioane, potrivit agenţiei ONU.

De la revenirea lor la putere, talibanii au încercat să liniştească comunitatea internaţională, dând asigurări între altele că drepturile femeilor vor fi respectate.

Dar aceste afirmaţii au fost fragilizate în ultimele săptămâni de mai multe decizii luate de noul executiv afgan.

Femeile îşi păstrează, de pildă, dreptul de a merge să studieze la universitate, dar ele trebuie să poarte abaya şi hijab, iar cursurile se desfăşoară, în măsura posibilităţilor, separat faţă de bărbaţi.

În ceea ce priveşte Ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului, temut pentru fundamentalismul său în primul episod de guvernare talibană, acesta pare să ocupe acum sediul Ministerului pentru afacerile femeilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Alarmă în SuperLiga! Peste 61.000 de spectatori au dispărut de pe stadioane în 15 etape. Ascultați vocea suporterilor!
Capital.ro
Prognoza meteo, 14 noiembrie. Răcire accentuată mai multe zone: unde vor fi temperaturi de -10 grade
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România