Mark Gitenstein, şeful Misiunii Diplomatice a SUA la Bucureşti, şi-a încheiat mandatul

Mark Gitenstein şi-a încheiat mandatul ca ambasador al SUA la Bucureşti şi s-a întors în Statele Unite ale Americii, iar Duane C. Butcher, adjunctul şefului misiunii diplomatice, a devenit însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice, funcţie pe care o va ocupa până la sosirea noului ambasador.
Romania TV
14 dec. 2012, 16:20
Mark Gitenstein, şeful Misiunii Diplomatice a SUA la Bucureşti, şi-a încheiat mandatul

După ce, timp de peste 3 ani, ambasadorul Mark H. Gitenstein a fost Şeful Misiunii Diplomatice a SUA la Bucureşti, el şi-a încheiat mandatul şi s-a întors în Statele Unite ale Americii, potrivit ambasadei.

Duane C. Butcher, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, devine, începând din 14 decembrie, Însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA. El va ocupa această funcţie până la sosirea noului Ambasador al SUA în România, menţionează sursa citată.

Duane C. Butcher a preluat funcţia de adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice a SUA în data de 18 august 2011. El a deţinut funcţia de adjunct al şefului misiunii diplomatice (iunie 2008 – iulie 2010), iar apoi pe cea de însărcinat cu afaceri (iulie 2010 – iunie 2011) la ambasada SUA din Taşkent, Uzbekistan. Anterior, Duane Butcher a fost consul general la Hamburg, în Germania (2004-2007), consilier pe probleme administrative la Belgrad, în Iugoslavia (2001-2004), consilier pe probleme administrative la Bucureşti (2000-2001) şi la Baku, în Azerbaijan (1994-1996), coordonator prestări servicii la Muscat, în Oman (1988-1990). Între 1996 şi 1998 a deţinut funcţiile de consilier administrativ şi apoi consilier administrativ principal pentru noile state independente în cadrul Biroului pentru afaceri europene.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Cosmin Olăroiu, gest minunat la Dubai, în plină stradă! Presa din Emirate, impresionată: „Are un loc special în inimile noastre”
Capital.ro
Adevărul despre banii lui Călin Georgescu. Cum își câștigă, de fapt, existența: Refuz să trăiesc așa
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj