Activistul Tiberiu Boşutar rupe tăcerea: În loc să se dezică de acești ticăloși, îi acoperă!

Tiberiu Boşutar vine cu acuzații grave, miercuri dimineață, după episodul în care activistul a fost bătut crunt într-o pădure din județul Suceava.
Mirabela Vasile
22 sept. 2021, 10:15
Activistul Tiberiu Boşutar rupe tăcerea: În loc să se dezică de acești ticăloși, îi acoperă!

Activistul Tiberiu Boşutar rupe tăcerea. Acesta spune că nici nu se mai discută despre tăierile ilegale de arbori, ci despre faptul că oamenii care încearcă să stopeze această ilegalitate sunt omorâți și bătuți ca niște ”golani”.

Activistul Tiberiu Boşutar rupe tăcerea: În loc să se dezică de acești ticăloși, îi acoperă!

”Domnul Păun m-a anunţat că vrea domnul premier să discute cu mine şi ţin să mă asigur că toţi cei care conduc ţara asta cunosc adevărul în felul în care îl văd eu şi ce am văzut în teren.

După aceea să pot să-i acuz în condiţiile în care nu o să facă nimic, dar măcar să ştiu că le-am adus la cunoştinţă.

În primul rând vreau să îi mulţumesc pentru poziţia lui, pentru că a avut puterea să se afişeze şi să recunoască că astfel de situaţii nu pot fi acceptate în România.

Noi, în momentul de faţă, nu mai discutăm despre tăieri ilegale, ci despre faptul că sunt oameni care sunt omorâţi şi bătuţi de nişte golani.

Ăia nu sunt silvicultori. Nu pot fi agenţi economici unii care te atacă cu toporul. O fac pentru că autorităţile nu au avut până acum o poziţie fermă. Nu sunt primul care a luat bătaie!

Sunt activişti care iau bătaie, sunt pădurari care iau bătaie. Noi, în loc să ne decizem de ticăloşii ăştia care ne fac de ruşine, fiecare îşi acoperă oamenii.

Arătaţi cu degetul spre cei care fură! Nu toţi activiştii sunt corecţi şi au intenţii bune.

Da, am cerut eu audienţă la domnul ministru (al Mediului). M-am mai întâlnit cu dumnealui. Am discutat. Toată lumea e foarte deschisă la dialog, doar că încă nu am primit nimic.”, a declarat Boșutar, pentru România TV.

Agresorii jurnaliștilor și ai activistului de mediu bătuți crunt într-o pădure din județul Suceava sunt liberi. Cei patru, care au fost reținuți inițial, au fost puși sub control judiciar. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei precizează, într-un comunicat, că sâmbătă s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 4 inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 din Codul penal (3 dintre inculpați) și a infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 1 din Codul penal (cel de al patrulea inculpat).

Citește și: Ministrul Mediului s-a întâlnit cu activistul Tiberiu Boşutar: „Vinovaţii să fie traşi la răspundere”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
CFR Cluj a câştigat cursa cu Rapid pentru semnătura atacantului: „Am spus că nu vine niciodată! Dar l-am luat”
Capital.ro
Bateria care ar putea schimba complet modul în care folosim energia. Ar putea ajunge într-o zi chiar și la mașinile electrice
Playtech.ro
Fructul pe care România îl produce din abundență, dar îl aduce în continuare din import. Prețul a coborât brusc
Adevarul
Viața cascadorului refugiat din Basarabia în 1944, care a jucat alături de Belmondo și Henry Fonda: Am fugit din România comunistă ca să ajung în California
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Gigi Becali, delir în direct: ”Nu sunt sănătos la cap, sunt nebun! Mă războiesc cu trepădușii la 69 de ani”
MediaFlux
Toți românii cu cont în bancă sunt vizați! Risc major de blocare a banilor de către băncile din România
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor