Radu Ţincu: „Vom avea 20.000 de cazuri pe zi, La ATI, proporţia covârşitoare este de nevaccinaţi”

Medicul ATI avertizează că "putem ajunge ca în Italia", deşi situaţia epidemiologică de acum este mai gravă decât în majoritatea ţărilor din UE.
Filip Stan
29 sept. 2021, 10:07
Radu Ţincu:

Radu Ţincu avertizează că, în lipsa unor măsuri sanitare, România va înregistra în două săptămâni peste 20.000 de cazuri pe zi și că putem ajunge într-o situație similară cu a Italiei, în perioada în care țara a fost copleșită de criza COVID și oamenii mureau în fața spitalelor în așteptarea unui loc.

Suntem pe locul 6 în lume și pe 2 în Europa la decese COVID-19 în ultimele 24 de ore. Avem peste 10.000 de persoane internate în spital, din care aproape 300 sunt minori. Peste 1.000 de persoane sunt internate în ATI și luptă împreună cu medicii pentru viețile lor.

Octavian Jurma: „Urmează să repetăm tragedia din Lombardia în Romania. Vom depăşi toate recordurile negative ale valurilor 2 şi 3”
„Majoritatea pacienților pe care i-am văzut în acest val 4 sunt, în continuare, pacienți vârstnici cu anumite patologii cronice asociate, în special cardio-vasculare sau renale. Cei mai mulți dintre ei, într-o proporție covârșitoare, sunt nevaccinați, au dezvoltat forme de severe de COVID-19. Majoritatea au venit cu afectare pulmonară de peste 80%, ceea ce arată starea extrem de gravă în care au ajuns și majoritatea au necesitat intubație și ventilație mecanică pentru a putea compensa această afectare pulmonară”, explică medicul Radu Țincu într-un interviu acordat Gândul.

Medicul Virgil Musta, despre vaccinarea anti-COVID: „Trebuie să reducem rapid rata de infectare, altfel vom urma exemplul tragic al Italiei”

„Am avut și avem cea mai mică rată de vaccinare din Europa. Am avut cele mai relaxate măsuri sanitare și avem această tulpină Delta care este de două ori mai transmisibilă. Era de așteptat ca valul 4 să fie un val foarte important care se pare că va depăși ceea ce s-a întâmplat în primăvara acestui an, mai spune medicul Radu Țincu.

Medicul, care tratează cazurile grave, cele care ajung la Terapie Intensivă, spune că, din ce a aflat de la familiile unor pacienți, majoritatea celor care sunt nevaccinați nu se imunizează din două motive: nu cred în gravitatea acestei boli, nu cred că vor dezvolta o formă severă de COVID-19, sau nu au încredere suficientă în vaccin, consideră că este experimental sau că reprezintă o armă dezvoltată pentru a produce mai mult rău decât bine.

”Toate aceste afirmații mistice, de cele mai multe ori fundamente pe teorii mistico-religioase, se regăsesc, din păcate, la persoanele vârstnice, care sunt mai  degrabă încrezătoare în teoriile mistice decât în dovezile științifice publicate”, mai explică medicul Radu Țincu.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că peste 42.800 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 19.700 cu prima doză. Totodată, peste 20.000 de persoane au primit a treia doză de vaccin.

Specialistul ATI a mai subliniat că în prezent există și persoane vaccinate care ajung la Terapie Intensivă, însă cu toate acestea, vaccinul protejează populația în a dezvolta forme severe de coronavirus.

Nimeni nu neagă acest lucru și nimeni nu încearcă să ascundă, însă persoanele care sunt vaccinate și ajung la ATI sunt persoane care au o rezervă biologică extrem de redusă. Sunt persoane care au peste 65-70 de ani, sunt persoane care au boli cronice foarte grave la care răspunsul imunitar este unul deficitar. Dacă vom compara o persoană de 50 de ani care nu are nicio boală cronică cu o persoană de 80 de ani care patru-cinci boli cronice, este evident că aceasta va dezvolta un răspuns imunitar mult mai slab comparativ cu adultul care nu are nicio boală cronică.

În ceea ce privește importanța dozei a treia, medicul Țincu spune că aceasta este recomandată persoanelor care riscă să dezvolte o formă severă, în special persoanelor vârstnice cu boli cronice.

„Cu trecerea timpului, nivelul de anticorpi scade, atât după vaccinare, cât și după trecerea prin boală. S-a observat că la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni se produce o reducere semnificativă a nivelului de anticorpi. Având în vedere că varianta Delta are nevoie de o cantitate mai mare de anticorpi neutralizanți, s-a creat ideea acestei doze a treia, care este o doză booster și readuce nivelul de anticorpi în limitele normale, astfel încât să fie suficient de eficientă pentru eliminarea variantei Delta”, explică medicul Radu Țincu.

Medicul trage un semnal de alarmă și subliniază că dacă nu se vor implementa niciun fel de măsuri sanitare care să limiteze transmiterea virusului, cazurile de coronavirus vor crește semnificativ.

„Este posibil ca la jumătate lunii octombrie, undeva în două săptămâni, să depășim și 20.000 de cazuri pe zi. Acest lucru va pune în mare dificultate sistemul de terapie intensivă. În lipsa unor măsuri, riscăm ca numărul de cazuri să depășească capacitatea de terapie intensivă a României și să asistăm la ceea ce s-a întâmplat în Italia când oamenii mureau în fața spitalelor sau pe holurile spitalelor, sau să fie nevoie într-o situație critică de transferul unor pacienți în alte țări unde există locuri la terapie intensivă”, este avertismentul medicul Radu Țincu la Gandul

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Cum a ajuns statul dator vândut pensionarilor speciali. Bolojan trebuie să găsească fonduri noi pentru beneficiarii pensiilor de serviciu
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Cum îți poți proteja copiii prin testament. Cele mai importante clauze pe care trebuie să le incluzi
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Profesorii amenință că vor porni o grevă generală! Continuă protestele în a doua zi de școală
Cancan.ro
Premierul Ilie Bolojan a făcut anunțul de care românii se temeau: Trebuie să creștem vârsta de pensionare
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare! Anunț oficial
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
Prunele, fructele miraculoase pentru sanatate. 5 beneficii mai putin stiute