Robocop este printre noi. Roboţii care patrulează pe străzi în Singapore stârnesc îngrijorare, şahiştii dintr-un parc au fost avertizaţi că nu respectă distanţarea socială

Singapore testează noi roboţi care patrulează pe străzi şi care îi atenţionează pe locuitorii cu "comportamente sociale indezirabile", ceea ce stârneşte tot mai multe îngrijorări în legătură cu respectarea vieţii private.
Daniel Spătaru
06 oct. 2021, 11:56
Robocop este printre noi. Roboţii care patrulează pe străzi în Singapore stârnesc îngrijorare, şahiştii dintr-un parc au fost avertizaţi că nu respectă distanţarea socială

Această nouă armă se adaugă unei panoplii deja bine formate de tehnologii de supraveghere. Singapore dispune de un mare număr de camere de supraveghere şi de stâlpi de iluminat echipaţi cu dispozitive de recunoaştere facială, ceea ce le permite autorităţilor să urmărească deplasările locuitorilor.

Guvernul promovează de mult timp ideea unei „naţiuni inteligente” hiper-eficiente şi de ultimă generaţie din punct de vedere tehnologic. Activiştii susţin însă că dreptul la viaţă privată este astfel sacrificat şi că locuitorii nu au un control suficient asupra utilizării datelor personale.

Citeşte şi Experiment inedit de relaxare, în plină răspândire a tulpinii Delta. Singapore nu mai numără cazurile noi de Covid

Singapore a fost deseori criticat pentru reprimarea libertăţilor civile, iar populaţia este obişnuită cu multiple controale, însă există semne privind o îngrijorare tot mai mare în privinţa tehnologiilor intruzive.

Roboţii de patrulare pe roţi, cea mai nouă inovaţie din Singapore, sunt dotaţi cu şapte camere care detectează „comportamente sociale indezirabile” şi le transmit avertismente contravenienţilor. A fuma într-o zonă neautorizată, a-ţi parca bicicleta necorespunzător sau a nu respecta regulile de distanţare fizică legate de COVID-19 pot fi considerate activităţi puse la index.

În timpul unei patrulări recente, unul dintre roboţii numiţi ‘Xavier’ s-a deplasat spre imobile cu locuinţe sociale şi s-a oprit în faţa unui grup de pensionari care urmăreau o partidă de şah. „Vă rog să păstraţi distanţa de un metru şi să nu vă adunaţi mai mult de cinci persoane„, a transmis robotul îndreptându-şi camera de filmat spre grup. Doi roboţi de acest tip au fost trimişi să supravegheze această reşedinţă şi un centru comercial în timpul unei probe de trei săptămâni în septembrie. „Îmi aminteşte de Robocop„, observă Frannie Teo, o asistentă de cercetare de 34 de ani care trecea pe la centrul comercial. Asta dă impresia „unei lumi distopice a roboţilor (…), însă am îndoieli legate de acest gen de concept„, a spus ea.

Citeşte şi Singapore construieşte un smart city eco de 42.000 de locuinţe FOTO

Lee Yi Ting, o activistă pentru drepturi digitale, subliniază că aceşti roboţi se adaugă altor inovaţii pentru supravegherea locuitorilor din Singapore. „Acest lucru contribuie la senzaţia oamenilor că trebuie să fim atenţi la ce spunem şi la ce facem în Singapore, mult mai mult decât în alte ţări”, a spus ea pentru AFP.

Însă guvernul îşi apără decizia de a folosi roboţi, explicând că aceştia nu au fost utilizaţi la identificarea contravenienţilor sau la sancţionarea lor în timpul testelor şi că ei sunt necesari din cauza unei lipse a forţei de muncă. „Populaţia activă scade”, subliniază Ong Ka Hing, colaborator al agenţiei guvernamentale care a dezvoltat roboţii ‘Xavier’ pentru a putea mobiliza mai puţin poliţişti în patrulare.

Singapore, insulă de circa 5,5 milioane de locuitori, dispune de 90.000 de camere folosite de poliţie, un număr care ar urma să se dubleze până în 2030. Acest oraş-stat recurge de asemenea la recunoaşterea facială, prin dispozitive instalate deseori pe stâlpi de iluminare stradală, pentru a identifica persoane într-o mulţime.

În Singapore a avut loc în acest an o inedită mişcare de protest, atunci când autorităţile au recunoscut că datele culese printr-o aplicaţie dedicată monitorizării cazurilor de coronavius au fost transmise poliţiei. Guvernul a adoptat apoi o lege care limitează folosirea acestor date.

Însă Singapore este criticat de apărătorii drepturilor omului, care denunţă supravegherea generalizată şi cu puţine limite desfăşurată de guvern. De asemenea, singaporezii au un control extrem de limitat asupra modului în care sunt gestionate datele colectate. „Nu există o lege care să impună constrângeri pentru respectarea vieţii private sau care să definească ce poate să facă sau nu guvernul„, spune Indulekshmi Rajeswari, un avocat singaporez specializat în protecţia vieţii private, instalat în prezent în Germania.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Eclipsa de lună schimbă viața zodiilor. Racii, Scorpionii și Vărsătorii, cele mai afectate semne astrale
Fanatik.ro
Bombă pe final de mercato: Leo Bolgado, de la CFR Cluj la Rapid! Brazilianul, prezentat oficial în Giulești. Update exclusiv
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Cât este acum salariul net în Germania? Calcul exact pentru brutul de 2.230 euro
Adevarul
Propagandista înfocată a lui Putin, Margarita Simonian, diagnosticată cu o boală extrem de gravă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Cine sunt Cristi și Adelin, tinerii care au murit în accidentul din Budeasa! Cei doi aveau niște cariere strălucite în față
Cancan.ro
Premierul Ilie Bolojan a făcut anunțul de care românii se temeau: Trebuie să creștem vârsta de pensionare
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Pensiile, distribuite doar pe card. Ministrul Muncii vine cu anunțul
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
12 simptome ale accidentului vascular cerebral pe care toată lumea ar trebui să le cunoască