Elena Merişoreanu, revoltată de pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva: „Medicii fac eforturi supraomeneşti. Să mă ierte Dumnezeu, dar pelerinii stau grămadă unii peste alţii”

După nouă zile de spitalizare, Elena Merişoreanu s-a vindecat de COVID. Interpreta a tras o sperietură puternică după ce s-a infectat aşa că, odată întoarsă acasă, a decis să se izoleze.
Oana Anghel
11 oct. 2021, 09:28
Elena Merişoreanu, revoltată de pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva:

Elena Merișoreanu a trecut printr-un adevărat coşmar după ce s-a infectat cu COVID, asta deşi era vaccinată cu schema completă. Artista a susţinut, în mai multe rânduri, că, luând în calcul vârsta şi bolile de care suferă, dacă nu ar fi fost vaccinată, nu ar fi supravieţuit.

„Eu am avut noroc cu vaccinul, la vârsta mea, cu ce probleme de sănătate am, puteam să nu mai fiu”, declara artista la scurt timp după externare.

Elena Merişoreanu, despre primele simptome de COVID

Artista a declarat, la Antena 3, că boala a debutat ca o răceală uşoară, motiv pentru care a încercat să se trateze acasă. Abia după ce simptomatologia s-a acutizat, observând printre altele, că nu mai are gust şi miros, a decis să cheme ambulanţa.

Eu m-am tratat inițial acasă șase zile, credeam că sunt răcită. Am sunat medicul de familie și l-am întrebat, nu mă gândeam că am Covid. Nu mai băusem cafeaua de două zile pentru că nu mai aveam gust și miros. Am chemat salvarea și m-au dus la Matei Balș.

Am stat internată nouă zile. M-au pus pe perfuzii, pe tratament adecvat. Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor, de la infirmiere, până la asistente și medici pentru modul în care m-au îngrijit. Și nu s-au purtat așa doar cu mine, ci cu toată lumea”, a povestit Elena Merișoreanu.

Citeste si Elena Merișoreanu, după ce s-a vindecat de COVID: „Nu-i mai cer lui Dumnezeu nimic. Momentan, mă izolez, nu mai cânt la evenimente”

Cum a luat virusul

Artista crede că a luat virusul de la un eveniment la care a cântat şi a făcut poze cu invitaţii.

Știu precis de unde am luat virusul. În ultimele zile, am avut două evenimente. Noi stăm și cântăm pe scenă 50-60 de minute și facem poze câte două ore. Oamenii ne iubesc și vor să aibă aceste amintiri cu noi. Dar poți să știi care dintre ei era bolnav?

La câteva zile, m-am îmbolnăvit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost și mi-am făcut acest vaccin, pentru că am făcut o formă nici foarte ușoară, dar nici foarte grea. M-am recuperat, mi-a dat drumul acasă cu analize bune, cu o stare foarte bună. Nu credeam că mai ajung vreodată acasă”, a declarat artista.

Elena Merişoreanu, profund impresionată de eforturile pe care medicii le fac pentru salvarea vieţilor pacienţilor

Elena Merişoreanu a rămas profund impresionată de eforturile pe care medicii le fac pentru salvarea pacienţilor. Artista a rămas şocată când medicul ei curant şi-a dat masca jos pentru un moment şi a văzut ce răni are la nivelul feţei.

Aveau răni pe la nas săracii, de la măști. Doctorița care m-a internat, vreau să vă spun că în duminica în care m-am externat avea doar o mască simplă și eu n-am mai recunoscut-o. Când și-a dat la un moment dat afară masca jos am văzut ce răni avea la nas. Oamenii ăștia chiar nu văd că medicii chiar fac un efort supraomenesc? Erau ca furnicile, îmbrăcați din cap până-n picioare, foarte mult au muncit”, a adăugat interpreta.

Artista, revoltată de organizarea pelerinajului la Sfânta Parascheva, unde oamenii sunt „grămadă unii peste alţii”

Deşi este o persoană foarte credincioasă, îndrăgita artistă s-a declarat revoltată de organizarea pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva în condiţiile în care valul patru face ravagii.

Dragii mei, vaccinați-vă! Eu nu am făcut o formă gravă pentru că m-am vaccinat. Rapelul l-am făcut prin iunie. Acum am anulat toate evenimentele, nu mă mai duc. E și ziua de naștere a finului meu, dar nu mă mai duc, nu mai vreau să iau contact cu nimeni. Mă feresc acum, nu știi de unde iei virusul. Dacă nu aș fi făcut vaccinul nu cred că mă mai întorceam acasă. Am fost ținută pe perfuzii și medicamente. Nu știu ce mi-au dat, dar m-au făcut bine. În nouă zile am ieșit pe picioare. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat: atâția oameni, fani cu care nu vorbisem niciodată.

Eu sunt revoltată și că au dat drumul la Sfânta Parascheva, să mă ierte Dumnezeu. Ar trebui băgați mai puțini, sunt grămadă unii peste alții”, a mai spus Elena Merișoreanu la Antena 3.

Citeste si Elena Merişoreanu, mărturii de pe patul de spital după ce s-a infectat cu COVID-19. „Nu e de glumit cu această boală. Spitalul e plin”

 

DailyBusiness
Marian Vanghelie, în instanță cu Oana Mizil. Fosta parteneră a politicianului a obținut ordin de protecție
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce studii are, de fapt, Simona Halep. Deși tenisul i-a dat totul, fostei mare campioane i-a plăcut și școala
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu după alegeri. Ambasadorul României în SUA a făcut anunțul: E o minciună grosolană
Playtech.ro
Elevii primesc absențe dacă lipsesc luni, în prima zi de școală? Ce trebuie să știe părinții înainte de începerea noului an școlar
Adevarul
Cum a fost păstrat trupul lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu”, care va fi canonizat duminică de Papa Leon XIV
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
Și-a etalat Rolexul şi geanta Louis Vuitton de peste 14.000 de euro în drum spre Bebe Tei! Imagini exclusive
kanald.ro
Accident cu 11 victime, inclusiv minori, în județul Ialomița! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat între femeia din Iași și iubitul ei, care a omorât-o în bătaie, în dormitor. Clipele pasionale au devenit un coșmar
iamsport.ro
ULUITOR! Ce salariu va încasa, de fapt, Ianis Hagi în Turcia. Suma impresionantă primită la semnătură de tricolor
MediaFlux
O mare bancă dispare din România. Clienții nu vor mai putea folosi cardurile și conturile
stirilekanald.ro
Venezuela și SUA, noul război mondial? Cresc tensiunile între cele două state. Donald Trump dă liber armatei la atac
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…