Nicoleta Voicu, infectată cu Covid-19: „Am văzut moartea cu ochii”. Vedeta nu credea în coronavirus

Nicoleta Voicu susţine că este infectată cu Covid-19. Cântăreaţa de muzică populară a intrat în rândul artiştilor care au contractat coronavirus şi mărturiseşte că s-a simţit foarte rău. Cu toate acestea, a preferat să se trateze acasă şi să nu meargă la spital.
Alina Costache
12 oct. 2021, 11:41
Nicoleta Voicu, infectată cu Covid-19:
Nicoleta Voicu, infectată cu Covid-19
Nicoleta Voicu

Nicoleta Voicu, infectată cu Covid-19

În 7 zile am trecut prin toate stările Pământului, am văzut moartea cu ochii. Așa o stare de rău! Am mers în primele două-trei zile pe ideea că e o banală răceală de sezon. (…) Eu am făcut parte din cei care nu cred în acest coronavirus, până m-a pus la pământ.

După două zile de agonie, cu temperatură, cu stări febrile de nedescris, m-am trezit că nu am gust, că nu am miros și aici am început să mă alarmez. Au început oarecum atacurile de panică și pe faptul că orice luam pentru răceala asta de sezon nu avea niciun efect‘, a spus Nicoleta Voicu, la Acces Direct.

În pofida faptului că s-a simțit destul de rău, Nicoleta Voicu a mărturisit că nu a mers totuși la spital, preferând să se trateze acasă, deoarece au speriat-o cazurile prezentate la televizor.

Uitați-vă cum arată știrile de pe toate posturile. (…) Eu nu am curaj să merg la spital‘, a mai spus artista.

Citeşte şi: Nicoleta Voicu este disperată şi cere ajutor: „Am intrat în al treilea an de hărțuire”

Nicoleta Voicu spune că este blestemată

Nicoleta Voicu spune că este blestemată după relaţia cu Gheorghe Turda, pentru că nimic nu îi merge bine. Artista de muzică populară a vorbit despre momentele grele prin care trece în ultima perioadă, mărturisind că nu și-a mai putut face nicio relație.

Sunt urmărită din umbră! Nu știu ce se întâmplă. De unde relație, nu pot avea iubit! Apare nu știu cine, dar apoi dispare, nu mă mai vrea. Chiar și unii colegi dispar, nu mai sunt prietenii mei. Se depărtează de mine…

Am avut o colegă, lucra la o mare firmă din București, era la un sediu central în București… S-a afișat cu mine la un eveniment, în scurt timp a fost mutată disciplinar, pentru că a fost văzută cu mine.

A fost mutată la un sediu al firmei de la periferia Bucureștiului! Toate persoanele care apar lângă mine dispar a doua zi! Culoarul pe care merg acum e foarte strâmt”, a spus Nicoelta Voicu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană chiar de ziua lui Mihai Rotaru, cu două etape înainte de final. Scenariul care aruncă Bănia în aer
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Cum verifici ce aplicații îți ascultă microfonul și folosesc camera în fundal
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Primele scenarii după discuțiile neoficiale avute de Nicușor Dan cu liderii fostei Coaliții. Cum ar putea arăta „guvernul de un an”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi