Cum ar arăta SFÂRŞITUL LUMII, dacă profeţiile mayaşe s-ar adeveri

Teoria că lumea s-ar sfârşi pe 21 decembrie 2012 a stârnit numeroase controverse. Iscată dintr-o interpretare a calendarului mayaş, versiunea a fost demontată între timp, însă sunt încă mulţi cei care cred cu adevărat că ziua de vineri va fi ultima a omenirii.
Filip Stan
19 dec. 2012, 19:17
Cum ar arăta SFÂRŞITUL LUMII, dacă profeţiile mayaşe s-ar adeveri

Mai mulţi oameni de ştiinţă au vorbit despre cum ar putea arăta sfârşitul lumii, dacă profeţiile mayaşe s-ar adeveri. Printre cele mai „populare” cauze posibile ale sfârşitului lumii sunt impactul cu o cometă sau erupţia unui supervulcan.

Comete distrugătoare, foamete, vulcani, o schimbare catastrofală a climei, molime – acestea sunt doar câteva dintre posibilele cauze ale sfârşitului lumii enumerate de oameni de ştiinţă.

Astrofizicianul Jocelyn Bell Burnell crede că scenariul cel mai probabil al sfârşitului lumii este acela că Terra va fi lovită de o cometă întunecată, care să nu fi fost depistată de aparatura celor de la NASA. Ea spune că impactul cu un asemenea corp ceresc ar fi la fel de distrugător ca acela cu asteroidul care se presupune că a cauzat dispariţia dinozaurilor.

Ar fi greu ca din cauza coliziunii în sine să dispară toată omenirea de pe faţa Pământului, însă în urma impactului în atmosferă ar ajunge o cantitate atât de mare de praf, încât miliarde de oameni ar urma să sufere o moarte lentă.

Cantitatea uriaşă de praf care ar ajunge în atmosferă ar duce la o „iarnă perpetuă”, în care soarele nu ar mai lumina şi nimic nu ar mai putea fi cultivat pe Terra, ceea ce ar duce, în timp, la o foamete ucigaşă.

Vulcanologul Dave Rothery are o teorie similară în anumite puncte, însă în viziunea sa cauza tuturor problemelor ar urma să fie praful aruncat în atmosferă de un super-vulcan. Milioane de metri cubi de cenuşă vulcanică şi dioxid de sulf ar ajunge în atmosferă, la fel ca în cazul coliziuniii cu un asteroid sau o cometă, iar consecinţele ar fi ca în cazul precedent, epuizarea resurselor, foametea şi, în cele din urmă, extincţia rasei umane.

Bryan Lovell, fost preşedinte la Geological Society, crede, în schimb, că dacă sfârşitul lumii ar veni cu adevărat vineri acesta va fi provocat de o fisură în scoarţa terestră submarină, în urma căreia s-ar degaja o cantitate uriaşă de metan, ceea ce ar duce la o încălzire foarte puternică şi ireversibilă a climei.

Alte teorii, mai puţin ştiinţifice, spun că o planetă roşie, Nibiru, care se află de multă vreme la limita sistemului solar, ar urma să se ciocnească cu Terra. Oamenii de ştiinţă au catalogat, însă, această teorie drept aberantă.

Deşi ipotezele privind sfârşitul lumii au fost demontate de cercetători, nu puţini sunt cei convinşi că ziua de vineri, 21 decembrie 2012, va aduce o mare nenorocire. Sute de fanatici ar încerca să ajungă la Bugarach, în Franţa, unde se crede că există un „munte mistic”, unde oamenii se vor putea salva. Autorităţile franceze au emis un ordin prin care interzic escaladarea untelui, iar cei care vor încerca să ajungă în sat vor fi opriţi la intrare.

Alţii, disperaţi să se salveze de la moarte, şi-au cumpărat, şi încă mai cumpără, buncăre de supravieţuire, în care să se poată ascunde împreună cu familiile lor.

Alte ipoteze destul de răspândite spun că Terra va fi „înghiţită” de o gaură neagră sau că o aliniere nefastă a planetelor ar putea cauza o dezastruoasă inversare a câmpului magnetic de pe Pământ. Sfârşitul lumii ar putea fi cauzat, potrivit altora, de vulpi, care vor suferi de o anumită formă de cancer care se va transmite iniţial la câini şi apoi la oameni.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
FC Voluntari a umflat prețurile pentru meciul cu FCSB! Suporterii au răbufnit: „Jaf la drumul mare!” Cum se „apără” ilfovenii. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Niculescu! S-a aflat chiar astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT