Klaus Iohannis anunţă ŞCOLI ÎNCHISE de luni. Elevii intră în vacanţă timp de două săptămâni

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după şedinţa de la Cotroceni cu responsabilii în domeniul sănătăţii, noi restricţii care vor intra în vigoare începând de luni.
Loredana Brumă
20 oct. 2021, 19:33
Klaus Iohannis anunţă ŞCOLI ÎNCHISE de luni. Elevii intră în vacanţă timp de două săptămâni

UPDATE: Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că nu va fi decisă prelungirea semestrului I, care ar trebui să se încheie pe 22 decembrie, sau a anului școlar în vară, înainte de revenirea din vacanța care începe pe 25 octombrie.

„Ne vom consulta cu elevii și profesorii. Există mai multe variante. Nu vom lua o decizie înainte de revenirea din vacanță”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru HotNews.ro.

Noi restricţii anunţate de Klaus Iohannis. Preşedintele a anunţat, după şedinţa de la Cotroceni cu responsabilii în domeniul sănătății, că, de luni, toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni.

Noi restricţii anunţate de Klaus Iohannis. Toţi elevii intră în vacanţă

„În mod, normal, de luni ar fi vacanță pentru cei mici. S-a decis ca această vacanță să fie valabilă pentru gimnaziu și liceu. Când vorbim de protecția individuală, masca devine obligatorie peste tot, și în exterior și în interior”, a spus  preşedintele, miercuri seară.

Cele doua saptamani ar putea fi taiate din vacanta de vara, prin prelungirea anului scolar.

After school-urile organizate în regim privat nu funcționează cu aplicarea cadrului legal stabilit de legea nr. 1/2011 a educatiei nationale, cu modificarile si completarile ulterioare. Acestea functioneaza în afara unităților de învățământ si nu sunt reglementate de Ministerul Educației. Acestea au obligatia sa respecte regulile generale de siguranță sanitară.

Citeşte şi Iată noile restricții care ar putea fi impuse în România! Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu la muncă, iar localităţile cu incidenţă mare vor intra în carantină de noapte

La şedinţă, care a avut loc la ora 17.30, au participat prim-ministrul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Structura anului școlar 2021-2022

Semestrul I (14 săptămâni de cursuri)

Cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

Vacanță pentru învățământ preșcolar și primar: 25 – 31 octombrie 2021.

Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022.

Semestrul al II-lea (20 de săptămâni de cursuri)

Cursuri: 10 ianuarie – 10 iunie 2022.Programul “Școala Altfel”: în perioada 8 – 14 aprilie (interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare).

Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022.

Vacanța de vară: din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.

Calendar BAC 2022
Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Citeşte şi Sorin Cîmpeanu ia în calcul închiderea tuturor şcolilor de luni, timp de trei săptămâni

Calendarul examenelor de bacalaureat, prima sesiune:

20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
Citește aici calendarul complet de BAC 2022. Citește aici despre calendarul examenelor de certificare pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic 2022.

Calendar Evaluarea Națională 2022 la clasa a VIII-a

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022.

Calendarul examenelor naționale de clasa a VIII-a:

14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă

 

 

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Un fotbalist de numai 18 ani a fost ucis de răpitori! Familia nu a reușit să adune banii de răscumpărare
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Care este banda pe care trebuie să stea maşina pentru a întoarce corect în sensul giratoriu?
Adevarul
Un șofer a murit carbonizat în propria mașină: designul „modern” al ușilor a împiedicat salvarea
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
BREAKING | Surpriză: un antrenor din SuperLiga, noul favorit să o preia pe U Cluj! Cine le-a luat fața lui Bergodi și Mutu
MediaFlux
Salariul minim NU va mai crește! Anunț de la vârful guvernului
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025