Parlamentul Republicii Moldova a aprobat demisia din calitatea de parlamentar a lui Igor Dodon

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon, care în urmă cu zece zile a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist.
Ruxandra Rădulescu
28 oct. 2021, 16:45
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat demisia din calitatea de parlamentar a lui Igor Dodon

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon, care în urmă cu zece zile a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist, pe care l-a fondat în 1997, potrivit EFE şi Agora.md.

70 din cei 101 de deputaţi ai legislativului moldovean s-au exprimat în favoarea demisiei sale, în cadrul unei sesiuni transmise în direct din sediul parlamentului.

O majoritatea covârșitoare a deputaţilor a votat o hotărâre a parlamentului care declară vacant locul lui Igor Dodon în legislativ.

Igor Dodon, un politician prorus, care a exercitat funcţia de şef al statului între 2016 şi 2020, promovând o politică de apropiere de Rusia, a fost învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale din noiembrie anul trecut de candidatul proeuropean Maia Sandu, actualul preşedinte.

Citește și: Tacticile lui Putin au fost dezvăluite. Suma imensă pe care Rusia a cheltuit-o pentru ca Dodon să câştige alegerile în Moldova

La alegerile parlamentare din iulie a.c., Blocul socialiştilor şi comuniştilor, condus de Igor Dodon şi Vladimir Voronin, a fost înfrânt de formaţiunea Maiei Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a obţinut 63 din totalul de 101 de mandate ale legislativului unicameral al Republicii Moldova şi şi-a asigurat astfel o majoritate absolută.

Fostul preşedinte socialist, în vârstă de 46 de ani, a anunţat la 19 octombrie că a acceptat să conducă Uniunea de afaceri moldo-rusă, fondată de Asociaţia oamenilor de afaceri din Federaţia Rusă, Delovaia Rossia, al cărei copreşedinte este milionarul Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika.

Delovaia Rossia reuneşte peste 7.000 de oameni de afaceri şi 400 de deputaţi de diferite niveluri.

Citește și: Titus Corlăţean: „Igor Dodon a încălcat Legea fundamentală a Republicii Moldova”

„Nu văd niciun sens să continui în actualul parlament. Cred că pot îndeplini efectiv alte funcţii”, a spus Dodon atunci când şi-a făcut publică decizia de a renunţa la mandatul de deputat, relatează Agerpres.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT