Simona Gherghe spune tot despre relația de cuplu cu soțul ei: „De aici sunt mai toate motivele noastre de ceartă”

Simona Gherghe a vorbit despre cum îmbină cariera cu viața personală și a menționat și a dat și câteva detalii din viața de cuplu alături de soțul ei, mai exact de la ce anume pornesc certurile dintre ei.
Ruxandra Rădulescu
05 nov. 2021, 10:30
Simona Gherghe spune tot despre relația de cuplu cu soțul ei:

Simona Gherghe este în culmea fericirii de când a devenit mămică. Soţul ei, Răzvan Săndulescu o ajută tot timpul şi se implică la fel de mult în creşterea micuţilor.

Deşi copiii cuplului au mai crescut și acum merg la grădiniță, vedeta recunoaște că intimitatea cuplului nu prea mai există şi asta pentru că cei mici îşi doresc să petreacă tot timpul cu părinţii lor.

„Nu prea există (n.r.timp petrecut în doi). Copiii sunt cu noi permanent. Sunt încă mici, probabil că în timp o să fie mai uşor. Oricum, sunt fericită că am reuşit să plecăm trei zile la Paris, la sfârşitul lui august. Şi sunt şi mai fericită că Ana mi-a zis că s-a simţit bine cu bunicii şi că mai putem pleca în ‘delegaţie’. (râde)”, a declarat Simona Gherghe, pentru Viva.ro.

Simona Gherghe a trăit viața la maximum în vacanță cu soțul ei. Ce a pățit vedeta pe aeroportul din Paris

În acelaşi timp vedeta a povestit faptul că încearcă să fie mai relaxată în ceea ce îi privește pe copii, atunci când se ivesc anumite situații, cu care nu s-a mai întâlnit.

Totuși, prezentatoarea TV recunoaşte faptul că mai are discuţii în contradictoriu cu soțul ei, din cauza faptului că acesta intra foarte repede în panică atunci când este vorba de cei mici.

„E mai panicat ca mine. Îi tot spun să încerce să aibă mai multă încredere în ei, că se descurcă. Şi da, îi răsfaţă şi el mult. De fapt, cred că de aici sunt mai toate motivele noastre de ceartă. Lui i se pare că sunt prea relaxată, mie – că el e prea stresat. Şi tot aşa. (râde)”, a mai adăugat Simona Gherghe, potrivit cancan.ro.

Simona Gherghe, probleme mari de când are copiii la grădiniță. A cerut ajutor: „Mi-e groază!”

Simona Gherghe, probleme mari de când are copiii la grădiniță. Vedeta le-a cerut fanilor și mămicilor care o urmăresc pe Instagram s-o ajute cu un sfat pentru perioada următoare.

Simona Gherghe se teme că nu este pregătită pentru diminețile geroase în care va trebui să-i pregătească pe copii pentru grădiniță, trezirea micuților fiind deja foarte dificilă și greu de realizat în timp util. Asta în condiţiile în care pregătirea celor mici durează mai bine de o oră! Astfel, vedeta a recunoscut că se simte nepregătită pentru prima iarnă în care copiii ei trebuie să meargă la grădiniță.

Şi Simona Gherghe a fost atacată. Dezvăluirile prezentatoarei: „Mi-a fost frică pentru viața mea”

„Mie mi se par extrem de dificile diminețile astea de toamnă răcoroasă. Nu știu ce să mai inventez să se trezească mai repede. Îi gâdil, îi pup, le spun povești, cântăm. O oră, o oră și un pic ne ia să ieșim din casă. Doar pentru un îmbrăcat, un spălat și ciugulit ceva. E greu și mi-e groază de iarnă. Adevărul e că nu am avut nicio iarnă cu copii la grădiniță și cred că o să fie dificil. Dacă aveți sfaturi, ajutați-mă!”, a spus Simona Gherghe, prin intermediul InstaStories.

Simona Gherghe are doi copii alături de soțul ei, Răzvan Săndulescu. Băiețelul a împlinit 2 ani la începutul lunii mai, iar fetița a sărbătorit împlinirea a 4 ani la finalul aceleiași luni.

 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Sala Polivalentă dintr-un mare oraș al României demnă de Cartea Recordurilor, în sens negativ. De ce nu este finalizată
Capital.ro
Elena Udrea a răbufnit. România are o mare problemă: O recunoaște Premierul Bolojan și o arată realitatea din sistem!
Playtech.ro
Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani. Benzinăriile, obligate să limiteze modificările de preț
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Candidat surpriză pentru mandatul de președinte al SUA. Cine se pregătește ca să preia Casa Albă
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj