Legea Romexpo a trecut de Senat. Investiţia de aproape 3 miliarde de euro în cel mai mare complex imobiliar din Europa ar urma să aducă 30.000 de locuri de muncă

Senatorii PNL-PSD-UDMR au votat, miercuri, în plenul Senatului, proiectul de lege prin care statul român cedează gratuit 46 de hectare de teren de la Romexpo către Camera de Comerţ şi Industrie (CCIR).
Filip Stan
10 nov. 2021, 14:48
Legea Romexpo a trecut de Senat. Investiţia de aproape 3 miliarde de euro în cel mai mare complex imobiliar din Europa ar urma să aducă 30.000 de locuri de muncă

Proiectul de lege prin care statul român cedeză Camerei de Comerţ, gratuit, terenul de la Romexpo, a fost depus la Parlament în luna martie 2020, având 18 iniţiatori, foşti senatori şi deputaţi de la PMP şi a fost votat, miercuri, de plen, cu  81 voturi pentru, 38 contra şi 2 abţineri.

Senatorii au dezbătut și votat proiectul de lege în regim de urgență după ce la comisia de specialitate singurul amendament admis vine în completarea legii în sensul în care terenurile menţionate se transmit cu titlu gratuit în proprietatea CCIR în scopul „desfăşurării exclusiv a activităţii specifice cu caracter de continuitate şi al realizării, în termen de maxim 40 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate, de proiecte de dezvoltare urbană durabilă pe terenurile respective, menite să susţină mediul de afaceri”.

Dan Barna, despre scandalul terenului de la Romexpo. „Statul oferă un cadou de 400 de milioane de euro; un Moş Crăciun imobiliar”
În 31 martie, președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007. Actul normativ prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României a terenului de 46 hectare de la Romexpo. Astfel, Camera de Comerț ar putea să se asocieze cu dezvoltatorii Iulius Mall și să construiască 14 turnuri în curtea Romexpo.

Senatorii USR spun că proiectul a apărut pe ordinea de zi suplimentară a Senatului.

”Cadou de sute de milioane de euro din partea frăţiei PNL-PSD pentru dezvoltatorii imobiliari! PNL-PSD-UDMR au votat astăzi în Senat pentru un tun imobiliar de 500.000.000 de euro. Terenul de la RomExpo, aflat în una din cele mai bune zone al Bucureştiului, este oferit GRATUIT către o entitate privată, urmând dezvoltarea unui complex imobiliar”, spun senatorii USR.

USR a solicitat o licitaţie publică conform Codului Administrativ, astfel încât proprietatea statului să fie valorificată. PNL-PSD-UDMR au respins.

”Toate partidele ar trebui să pună pe primul plan interesele României şi nu interesele imobiliare ale unor grupuri. Tocmai de aceea, terenul de la Romexpo nu poate fi cedat GRATUIT de stat”, mai spun cei de la USR.

Proiectul merge la vot final, la Camera Deputaţilor. Potrivit Camerei de Comerț de Industrie a României (CCIR), proiectul Romexpo va fi cea mai mare investiție imobiliară din Europa: peste 2,8 miliarde euro.

Principalele coordonate ale proiectului imobiliar Romexpo:

– revitalizarea și integrarea Romexpo în circuitul internațional
– 2,87 miliarde de euro, investiție în etape

– muzee și sală multifuncțională de evenimente
– un nou parc și conexiuni urbane verzi

– cel mai mare business district
– peste 30.000 de noi locuri de muncă

– 12.000 locuri de parcare
– retail și lifestyle center

– facilități pentru antreprenori locali
– soluții de fluidizare a traficului

Proiectul integreză pavilioanele expoziționale Romexpo, pe care le reconfigurează și modernizează într-un Centru de Conferințe și Congrese de anvergură, adaptat nevoilor unei capitale Europene. Pus în valoare de funcțiunile culturale, sociale și economice dezvoltate în jurul său, care asigură infrastructura necesară pentru organizarea evenimentelor de amploare, acesta va fi o destinație europeană în sine.

Citeşte şi: Ciprian Ciucu, despre o eventuală demisie din PNL, după alianţa de guvernare cu PSD: „Reflectez. Ce mă ţine este faptul că, fără mine, alianţa pe Bucureşti s-ar destrăma în două zile

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Atacantul intrat pe lista FCSB este un brazilian de 26 de ani. La mijloc sunt 400.000 de euro! Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
De cine poate fi contestat testamentul: acte necesare în 2026
Adevarul
Cum poți afla dacă ai radon în casă. Harta zonelor sensibile și riscurile gazului radioactiv
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a numit fotbalistul ”cu 100 de clase” peste el: ”Nu se apropia nimeni de minge!”
MediaFlux
ANAF pregătește controale majore la persoanele fizice în următoarea perioadă. Șeful Fiscului a confirmat: Nu facem control pe rude
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil