Caţavencii: Piticii şi pisicii

2012 a fost un an bun pentru premieri. Recolta a depășit așteptările și se poate vorbi chiar de o criză de supraproducție.
Romania TV
27 dec. 2012, 11:46
Caţavencii: Piticii şi pisicii

Nu-i e dat oricui să trăiască periculos ca românul. Cine a scăpat cu viață anul ăsta are ce povesti nepoților. Să o scoți la capăt sub patru guverne, să supraviețuiești unei lovituri de stat, unui referendum, unui îndemn la absenteism, să fii contemporan cu atîtea pîri la Comisia Europeană, să trăiești într-o epocă în care maiorii arată ca Robert Turcescu și coloneii ca Codruța Kövesi, să votezi pe caniculă, să ieși în Piață pe ger, să trăiești în aceeași țară cu Aspazia Cojocaru și să privești, din afara Spațiului Schengen, succesele ofițerilor SIE în presa germană, nu-i de colo. Dar a meritat: pentru prima dată în ultimii cincizeci de ani, în fruntea guvernului e cineva înalt. Prăbușirea, în februarie, a cabinetului Boc IV a pus capăt unui ev al piticilor, o dinastie scundă, mediocră și păguboasă, născută din capriciul unui om cu darul suptului.

Citeşte şi: Premiile Clubului de Presă Cațavencii – 2012

Să nu uităm: Boc n-a fost primul pitic funest scos de istorie din dulap. Înaintea lui, cu aproape zece centimetri mai scund, s-a înălțat, ca un deget mijlociu arătat mulțimii, Nicolae Ceaușescu. Cu energia gnomilor și cu dorința lor de a făuri, nea Nicu a modificat geografia și relieful, a stîlcit pentru multe secole, cu betoanele sale, o țară urîțită deja de ruși. Problema majoră a piticilor e obsesia grandorii, cea care l-a făcut pe Ceaușescu să sape Canalul Dunăre-Marea Negră, iar pe Boc să se salte pe vîrfuri la fotografia de grup. Dar Boc s-a făcut nevăzut în abisurile Ardealului, în inima primitoare și uitucă a clujenilor, iar în locul lui s-a instalat un utecist de carieră, un istoric miruit de serviciile secrete.

MRU s-a dovedit a fi un caz Clinique, uns cu toate alifiile, crescut în spiritul vitei Kobe și tăvălit prin toată patologia prim-secretarului.

După el a venit Victor Ponta, iar poporul român a intrat în Zodia Pisicului. Ca în bancul cu acoperișul, cînd fiul motanului, zgribulit de așteptare, e nerăbdător să vadă pisica, Ponta insistă să spună, fără ca nimeni să-l întrebe, „mai guvernez cinci minute și plec”. Pisicul a obținut puterea simbolică și, dacă e să judecăm după chelia lui Băsescu, a înghițit pentru asta multe ghemotoace de păr. Dar sînt șanse mari ca el să tragă mîța de coadă: după cum se arată, Anul Motanului e al altui motan. Motanul Felix toarce în culcușul economiei negre și își ascute ghearele pe epoleți. În schimbul propagandei de la Antena 3, Felix va cere nu numai Justiția, așa cum a făcut-o deja, ci va dori Munții Carpați, pădurile, bogățiile subsolului, aerul pe care încă îl respirăm, ba chiar jus primae noctis – dreptul primei nopți cu bugetele virgine. Iar dacă nu va primi, blana i se va transforma în solzi. Lungul an al Motanului s-a sfîrșit, încep anii Varanului.

Citeşte şi: Apocalipsa amînată

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup, acum: Norvegia – Ungaria 20-16 după ce unguroaicele au redus din -6 goluri
Capital.ro
Traian Băsescu îl apără pe Siegfried Mureșan în fața criticilor: Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte