Clotilde Armand anunţă că a ajuns la un acord pe şase luni cu Romprest pentru tarifele şi programul salubrizării. Deszăpezirea urmează să fie negociată

Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, anunță că a semnat un acord pe șase luni pentru tarifele de salubrizare cu Romprest, iar în prezent sunt discuții pentru tarifele de deszăpezire.
Filip Stan
15 nov. 2021, 17:35
Clotilde Armand anunţă că a ajuns la un acord pe şase luni cu Romprest pentru tarifele şi programul salubrizării. Deszăpezirea urmează să fie negociată

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, protocolul semnat pe 12 noiembrie, ce va intra în vigoare marţi, face referire la un program de salubrizare stradală „eficient”, pentru lunile noiembrie 2021-aprilie 2022, „asigurând starea de curăţenie pe întreaga rază administrativ-teritorială a Sectorului 1, în condiţiile agreate de către părţi”, potrivit anunţului primarului Clotilde Armand.

Totodată, conform protocolului, Compania Romprest Service SA garantează că va presta, în perioada noiembrie 2021-aprilie 2022, activităţile de salubrizare astfel cum sunt agreate de către părţi, „în regim de continuitate şi fără întreruperi”.

Valoarea estimată a prestaţiilor lunare pentru colectarea separată şi transportul separat ale deşeurilor menajere (populaţie) şi similare celor menajere (de la instituţiile publice din subordinea Primăriei Sectorului 1) şi pentru salubrizarea stradală pentru cele şase luni de valabilitate a protocolului nu va depăşi suma de 12,5 milioane de lei, inclusiv TVA, sumă pentru care operatorul de salubrizare are obligaţia să facă dovada executării corespunzătoare a prestaţiilor.

Clotilde Armand: „În această iarnă serviciul de deszăpezire se va desfăşura în regim de continuitate, fără întrerupere şi la preţul corect”

„Cetăţenii pot vedea, în anexa protocolului, zilele în care echipele operatorului de salubrizare intervin pe strada lor. Mă voi asigura ca acest orar va fi respectat şi am dat dispoziţii în acest sens Poliţiei Locale Sector 1 să monitorizeze intervenţiile din teren. Fac apel la cetăţeni, ca, în situaţia în care observă nerespectări ale acestui acord, să sune la Poliţia Locală, la numărul 021/9540, apelabil 24 de ore din 24,” a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Potrivit protocolului, autoritatea contractantă va indica cu celeritate, în cursul primei jumătăţi a lunii decembrie 2021, un operator agreat pentru eliminarea directă prin depozitare a deşeurilor generate şi colectate în Sectorul 1.

Părţile au convenit să completeze actualul protocol, urmând ca până pe 19 noiembrie să adopte un act adiţional pentru serviciile de deszăpezire aferente acestei ierni.

„Doresc să asigur locuitorii Sectorului 1 că în această iarnă serviciul de deszăpezire se va desfăşura în regim de continuitate, fără întrerupere şi la preţul corect. Vom reglementa toate aceste aspecte printr-un act adiţional la prezentul protocol, prevederi care vor avea în vedere interesul comunităţii Sectorului 1 de avea străzi şi trotuare deszăpezite în cel mai scurt timp de la începerea ninsorii şi, bineînţeles, grija şi respectul faţă de banul public”, a precizat primarul Sectorului 1.

În altă ordine de idei, oficiali din cadrul Primăriei Sectorului 1 au menţionat că pe 12 noiembrie Tribunalul Bucureşti a suspendat definitiv executarea silită demarată de Romprest Service SA pentru aproximativ 80 de milioane de lei.

Citeşte şi: PSD nu renunţă la funcţia de premier şi nici la impozitarea luxului. „Trebuie să facem ce face întreaga Europă. În următoarea perioadă vom face acea transpunere pe date exacte”

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Secretul succeselor lui David Popovici, Ilie Năstase și Simona Halep, dezvăluit de Mircea Lucescu: „Totul stă în asta. E ceva fantastic!”
Capital.ro
EXCLUSIV. Plata pensiei pe card în România. Modificarea necesară între bănci și Casa de Pensii: Toată lumea ar câștiga
Playtech.ro
Cine are prioritate în rampă? Regula dă bătăi de cap şoferilor
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Câți bani primesc de la stat locatarii blocului din Rahova? Rămân fără case, după ce clădirea va fi demolată
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025