Codin Maticiuc a spus adevărul despre cum a scris cartea despre Nuțu Cămătaru: „Am vorbit fix 6 minute”

Codin Maticiuc a fost invitat la Xtra Night Show unde a dezvăluit cum a decurs prima întâlninre cu Nuțu Cămătaru. Vedeta susține că a fost prezentat interlopului prin intermediul unei cunoștiințe comune.
Ruxandra Rădulescu
26 nov. 2021, 23:48
Codin Maticiuc a spus adevărul despre cum a scris cartea despre Nuțu Cămătaru:

Codin Maticiuc a povestit în cadrul Xtra Night Show cum l-a întâlnit pe temutul interlop Nuțu Cămătaru, vedeta a recunoscut că prima întâlnire a durat doar 6 minute.

Codin a menționat că a fost introdus în lumea ascunsă a interlopilor din care face parte Nuțu Cămătaru de către o cunoștiință comună.

Codin Maticiuc face film despre viaţa lui Nuţu Cămătaru. Mihai Bendeac va fi în rolul principal: „A acceptat”
„Eu m-am considerat întotdeauna omul potrivit la momentul potrivit. Am găsit un om care să mă introducă acolo, un om pe care eu îl cunoșteam, iar el îi era apropiat lui, îi era fin. Ăla mi-a făcut o introducere bună. Eu când am ajuns acolo eram deja în barcă. Deja știa despre ce vreau să-i vorbesc. Am vorbit fix 6 minute. Nu sunt discuțiile așa, mai ales la început. (…) Cred că a contat că am mai scris o carte”, a dezvăluit Codin Maticiuc, la Xtra Night Show.

Codin a dezvăluit mai apoi că a stat în preajma interlopului Nuțu Cămătaru, vreme de aproape cinci ani, în care a fost părtaș la multe momente definitorii pentru viața contoversatului personaj, cum ar fi nunți, procese și relațiile cu cei din anturajul său.

„Eu am avut norocul și el a avut ghinionul extraordinar că în această perioadă a avut un proces. În 2017, vara, l-am cunoscut și am început să stau cu el. I-am spus ”Pe lângă planul trecutului, care este un unghi subiectiv al dumneavoastră, vreau un unghi al meu în care să vă văd eu în relație cu alții, alții în relație cu dumneavoastră, unde mergeți, etc” Am stat cu el de vara, procesul a început toamna, eu am prins Curtea Supremă. (…) În acești 5 ani, eu am prins libertatea lui – cu nunți la care a fost naș, la care a fost invitat – și perioadă de proces”, a mai spus actorul.

Codin Maticiuc, noi dezvăluiri despre Nuţu Cămătaru: „E incontestabil până și de rivalii lui”

Codin Maticiuc, noi dezvăluiri despre Nuţu Cămătaru. Biografia lui Ion Balint, liderul clanului Cămătarilor, cuprinde o serie de dezvăluiri. La Palatul Bragadiru, acolo unde a avut loc conferința de presă, cei doi protagoniști nu au ezitat să ofere amănunte importante.

„Faptul că sunt cunoscut m-a ajutat să pătrund în mediul lui Nuțu Cămătaru. Prima mea carte s-a vândut pentru că eu aveam notorietate, nu pentru că era atât de bună. Mi-a fost mai puțin greu să mă integrez în mediul lui decât aș fi crezut. (…) Cred că Nuțu e incontestabil!

Codin Maticiuc și-a lăsat portofelul într-un taxi, în Franța. A pierdut 5000 de euro

Cred că orice lider de clan mafiot, orice infractor poate să aibă propria lui părere, dar nu-l poate contesta total. Eu cred că e incontestabil până și de rivalii lui.

Povestea o să vândă, iar apoi oamenii vor fi impresionați de execuție. Sper să-i impresioneze execuția. Sunt niște lucruri în urma cărora a câștigat niște bani și a câștigat niște faimă, iar apoi a plătit cu 18 ani din viața lui. Fratele lui a plătit 24 de ani, deși e mai mic decât el”, a dezvăluit Codin Maticiuc pentru Cancan.ro.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Cadoul primit de prezentatoarea știrilor din sport, după 21 de ani la Pro TV. Corina Caragea a rămas uimită de acest gest
Capital.ro
Vremea se schimbă duminică, 6 septembrie. Temperaturile scad, iar vântul va sufla cu peste 90 km/h la munte
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor