Hillary Clinton a părăsit spitalul în care a primit îngrijiri începând de duminică

Secretarul de Stat american Hillary Clinton, spitalizată începând de duminică în vederea tratării unui cheag de sânge la nivelul capului, a părăsit spitalul presbiterian din New York miercuri, făcându-şi prima apariţie publică de aproape o lună, relatează AFP.
Romania TV
03 ian. 2013, 06:29
Hillary Clinton a părăsit spitalul în care a primit îngrijiri începând de duminică

„Secretarul de Stat Hillary Clinton a părăsit spitalul în această (miercuri) seara. Echipa medicală care a urmărit-o a spus că înregistrează progrese din toate punctele de vedere şi este încrezătoare în faptul că se va reface complet”, a anunţat Philippe Reines, consilierul lui Clinton, într-un comunicat.

Departamentul de Stat nu a oferit precizări în legătură cu data la care secretarul de Stat va putea să îşi reia activitatea. Ea urmează să predea ştafeta succesorului său, John Kerry, în câteva săptămâni.

Postul de televiziune CNN a difuzat miercuri după-amiaza imagini cu Clinton, care purta ochelari de culoare închisă, părăsind spitalul, însoţită de soţul său, Bill şi fiica sa Chelsea. Aceasta este prima apariţie publică a lui Clinton de la 7 decembrie şi până în prezent.

„Ea vorbeşte frecvent la telefon cu colaboratorii săi, este destul de activă, la telefon, cu noi”, a declarat anterior Victoria Nuland, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

Clinton era tratată pentru un cheag de sânge localizat între creier şi craniu. I-au fost administraţi anticoagulanţi în vederea dizolvării acestui cheag.

Departamentul de Stat a comunicat, în mai multe rânduri, în ultimele săptămâni, despre starea de sănătate a secretarului de Stat, dar fără să îndepărteze, totuşi, întrebări cu privire la o absenţă inedită şi atât de lungă. Medicii prevăd o refacere completă.

Philippe Reines a anunţat, mai întâi, la 9 decembrie, că Hillary Clinton a contractat un „virus gastric” care a obligat-o să anuleze un turneu în Africa de Nord. O săptămână mai târziu, la 15 decembrie, acelaşi consilier şi medici ai lui Clinton au dezvăluit o „comoţie cerebrală” după un „leşin” cauzat de o „deshidratare puternică”.

Un cheag de sânge a fost descoperit într-o venă, între creier şi craniu, în spatele urechii drepte, cu ocazia unui examen de control, duminică.

„Sunt fericită că mama mea poate să părăsească spitalul şi să se întoarcă acasă. Sunt şi mai fericită că medicii ei prevăd o refacere completă”, a scris Chelsea Clinton într-un mesaj postat pe contul său de Twitter (@ChelseaClinton).

Atât Hillary Clinton, cât şi familia sa, „vor să salute medicii şi infirmierele pentru îngrijirile excelente pe care le-a primit”, a subliniat Reines.

Problemele sale de sănătate au împiedicat-o să fie audiată, aşa cum era prevăzut, la 20 decembrie, în Congres, pe tema atentatului asupra Consulatului Statelor Unite de la Benghazi, comis la 11 septembrie.

Hillary Clinton, femeia cea mai admirată de către americani, potrivit unui sondaj publicat la începutul săptămânii, a suferit deja o flebită, în 1998, pe când soţul său, Bill Clinton, era preşedinte.

Clinton este, potrivit unei mărturisiri pe care a făcut-o în urmă cu câteva luni, „epuizată” de ritmul pe care şi l-a impus în ultimii patru ani, în care a acumulat aproximativ 400 de zile de călătorie. Cu un milion de mile (peste 1,5 milioane de kilometri) parcurşi cu avionul şi 112 ţări vizitate, ea deţine recordul absolut în rândul secretarilor de Stat americani, în acest domeniu.

Clinton, o fostă senatoare a statului New York, face naveta între acest oraş şi Washington.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat