Sergiu Nicolaescu, incinerat FĂRĂ SLUJBĂ. La crematoriu, cei prezenţi au spus „Tatăl Nostru”

În Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti, unde a fost incinerat Sergiu Nicolaescu, a avut loc o ceremonie, care a fost deschisă de fostul preşedinte Ion Iliescu. Cei care au de faţă au spus şi Tatăl Nostru, potrivit România TV. Doar soţia regizorului a coborât la cuptorul în care a fost incinerat Sergiu Nicolaescu.
Romania TV
06 ian. 2013, 12:23
Sergiu Nicolaescu, incinerat FĂRĂ SLUJBĂ. La crematoriu, cei prezenţi au spus

Sergiu Nicolaescu nu a avut parte de o slujbă religioasă, reprezentanţii bisericii au refuzat vehement să oficieze orice fel de ceremonie. Asta în timp ce alte vedete care s-au sinucis, spre exemplu Mădălina Manole sau Mălina Olinescu, au avut parte de slujbă.

Potrivit libertatea.ro, ceremonia de la Crematoriul Uman a fost deschisă de Ion Iliescu. Timp de câteva minute, fostul preşedinte a vorbit despre Sergiu Nicolaescu ca despre un om bun, un creator. După ce a mai luat cuvântul un coleg de breaslă de-al regizorului, întreaga asistenţă a rostit „Tatăl nostru”, apoi, în aplauze, sicriul a fost coborât unde sunt cuptoarele. Acolo, la subsol, asistenţa nu a mai avut acces. Doar Dana, văduva lui Sergiu Nicolaescu, a mers şi a zăbovit în jur de un sfert de oră, după care a părăsit crematoriul şi a plecat spre casă, alături de apropiaţii ei.

Sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, nu a participat la ceremonia funerară, pentru că e bolnavă şi nu se poate deplasa.

Familia Nicolaescu ACUZĂ Patriarhia că a VEGHEAT ca nicio slujbă să nu aibă loc la crematoriu

Trupul neînsufleţit al marelui regizor Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la crematoriul Vitan-Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.

Mesajul „Ştii tu..ELF” scris pe coroana din trandafiri albi şi alegerea soţiei defunctului, Dana Nicolaescu, de a purta la înmormântare un palton de culoare deschisă au stârnit controverse în rândul celor care au venit să-şi ia adio de la Sergiu Nicolaescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Culisele rupturii CSM București – Bojana Popovic! De ce a fost acuzată antrenoarea din Muntenegru
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România