Vaccinul antigripal pentru 2013-2014 se va produce la Institutul Cantacuzino

Ministerul Sănătăţii intenţionează să investească în acest an 8 milioane de lei pentru reabilitarea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino. Vestea bună este că vaccinul antigripal pentru sezonul 2013-2014 va fi produs la Institutul Cantacuzino, fiind deja comandate 1,5 milioane de doze.
Roxana Gagiu
07 ian. 2013, 14:36
Vaccinul antigripal pentru 2013-2014 se va produce la Institutul Cantacuzino

„Am prins în bugetul pe anul 2013 suma de opt milioane de lei pentru pregătirile necesare reluării activităţii Institutului Cantacuzino. După ce vor fi alocaţi banii, ei au zis cu aproximaţie şase luni pentru a finaliza toate lucrările, astfel încât să aibă GMP (Good Manufacturing Practice, n.r.), să-şi finalizeze linia de fiolaj şi tot ce mai au pe acolo. Pentru sezonul viitor vom face 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino. Ei mi-au promis că la 30 septembrie sunt cu totul puşi la punct „, a precizat ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Totodată, ministrul Sănătăţii a spus că pentru Institutul Cantacuzino mai sunt pregătite încă două milioane de lei.

„Şi avem două milioane de lei tot pentru ei (Institutul Cantqacuzino, n.r.), pentru acţiuni nedesfăşurate. Altfel spus, două milioane de lei este suma care n-a fost prinsă pe un anume proiect, este prinsă tot pentru Institutul Cantacuzino, pentru preluarea secţiei care este închisă la Antibiotice Iaşi. Aveau o secţie acolo la Iaşi, pe care vom încerca s-o transferăm la Bucureşti. Rămâne să facem o analiză. Eu am prins o sumă care să asigure şi alte tipuri de vaccinuri”, a adăugat Eugen Nicolăescu.

Potrivit ministrului, România trebuie să devină independentă pe principalele tipuri de vaccinuri şi chiar un exportator al acestor produse în zonă. Ministrul Sănătăţii a explicat că pentru vaccinul antigripal au fost prinşi în bugetul din 2013 bani pentru fabricarea a 1,5 milioane de doze.

„Acestea le voi lua de la Cantacuzino. Sunt mai ieftine de trei ori decât să iau din import. Eu aşa sper. De aceea am şi micşorat suma la antigripal în buget, special că o să iau de la Cantacuzino. De aceea le dau banii de investiţii”, a spus Eugen Nicolăescu.

Dozele pentru vaccinarea antigripală au fost cumpărate în 2012 din străinătate, deoarece Institutul Cantacuzino şi-a închis linia de producţie.

Anul 2012 a fost astfel primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012 multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.

În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Românii pot avea perioade recunoscute fără să fi plătit contribuții. Ce spune legea
Playtech.ro
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție, care este explicaţia
Adevarul
Decizia radicală a unei profesoare după mai bine de 20 de ani în învățământ: „Risc să pierd mult mai mult decât un loc de muncă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Horoscop 17 septembrie 2026. O zi cu surprize de proporții! Unii nativi primesc o veste mult așteptată, iar alții pot da lovitura la bani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte