Salariul mediu mai mare de 6000 de lei în România în 2022. Este prevăzut în bugetul promulgat de Klaus Iohannis marţi

Salariul mediu brut este important pentru că pe baza lui se calculează anumite indemnizații sau taxe în fiecare an.
Filip Stan
29 dec. 2021, 14:31
Salariul mediu mai mare de 6000 de lei în România în 2022. Este prevăzut în bugetul promulgat de Klaus Iohannis marţi

Salariul mediu brut va fi mai mare, în România, de anul viitor. S-a consemnat oficial cât este salariul mediu brut folosit la fundamentarea asigurărilor sociale pe anul 2022, care ar trebui folosit, de exemplu, la calculul indemnizației de șomaj tehnic, dacă va mai fi achitat de stat, precum și în alte cazuri prevăzute de legislația din România privind firmele, lucrătorii, PFA și alți profesioniști.

De când sunt obligaţi angajatorii să majoreze salariul minim. Ce bugetari ar putea primi măriri din ianuarie
Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este de 6.095 lei, conform Legii 318/2021, a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, publicate marți seara în Monitorul Oficial.

 

Salariul mediu brut este important pentru că pe baza lui se calculează anumite indemnizații sau taxe.

De exemplu, statul ar trebui să suporte măcar până la 31 martie 2022 indemnizația de șomaj tehnic pentru angajații firmelor a căror activitate este blocată de pandemia COVID-19, pe perioada stării de alertă, conform unui proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Muncii în urmă cu trei săptămâni, dar pe care Guvernul nu l-a aprobat, fiind încă în avizare interministerială.

De indemnizație ar trebui să beneficieze:

  • salariații angajatorilor pe perioada întreruperii temporare a activității, total sau parțial, în contextul creșterii incidenței răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și al măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
    salariații angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcțiile de sănătate publică, cu excepția salariaților aflați în concediu medical și care primesc indemnizația de asigurări sociale aferentă.
    Indemnizația de șomaj tehnic plătită de stat este de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, persoanele fizice autorizate (PFA), cei cu venituri din drepturi de autor și alți profesioniști ar trebui să ia  indemnizație de șomaj tehnic de 75% din salariul mediu brut pe perioada întreruperii temporare a activității, total sau parțial, în contextul creșterii incidenței răspândirii coronavirusului SARSCoV-2 și al măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc.
Măsura se aplică acum până la finalul anului 2021, iar proiectul de OUG de la Ministerul Muncii propune prelungirea până la 31 martie 2022.

Aceasta înseamnă că primel 3 luni din 2022 statul ar trebui să suporte șomajul tehnic inclusiv în firme private, de 75% din 6.095 lei, adică 4.571 de lei, dacă Guvernul aprobă prelungirea acestui ajutor, conform proiectului de ordonanță de la Ministerul Muncii.

Facturi DUBLE la curent în ianuarie. Românii sunt sfătuiţi să plătească „în orb”. Compensare, doar pentru 10% dintre români
Spre comparație, în anul 2020, când s-a introdus acest ajutor, indemnizația de șomaj tehnic era de 4.072 de lei, pentru că salariul mediu brut pe anul 2020 era de 5.429 de lei, scrie startupcafe.ro

În 2021, salariul mediu brut a scăzut, din cauza pandemiei la 5.380 de lei, iar indemnizația de șomaj tehnic a scăzut și ea la 4.035 de lei. Prin urmare, în 2022, indemnizația de șomaj tehnic ar trebui să urce cu 536 de lei față de anul 2021.

Alte cazuri în care se folosește salariul mediu brut în calcule:
La art 142 din Codul fiscal se prevăd venituri din salarii și venituri asimilate salariilor care NU se cuprind în baza lunară de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Aici, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator nu se cuprinde în baza de calcul, în măsura în care valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal, pentru fiecare angajat, nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate (6.095 lei în 2022).

La art. 143 se stipulează Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate pentru persoanele fizice care beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Pentru persoanele fizice care beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat o reprezintă cuantumul drepturilor bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, respectiv indemnizația de șomaj, cu excepția situațiilor în care potrivit dispozițiilor legale se prevede altfel. În situația în care totalul acestor venituri este mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, contribuția de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon.

Separat, în Parlamentul European se discută o propunere de lege UE prin care se dorește ca salariul minim pe economie să se stabilească la 50% din salariul mediu, pe anul precedent. Dacă directiva UE va fi adoptată, ar însemna în România salariul minim brut ar putea crește de la 2.550 lei pe lună în 2022 la 3.047 de lei. La un salariu minim brut de 3047 de lei, angajatul ar urma să ia un salariu net (în mână) de 1.800 lei, iar firma ar urma să plătească un cost salarial total de 3.116 lei.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, salvată de la moarte de doctorul Sorin Oprescu! Ce s-a întâmplat. „Faceți-i parastasul!”
Capital.ro
Probleme pentru românii cu cărți electronice de identitate. Mai bine îți faci alt buletin cu cip când îți schimbi adresa
Playtech.ro
Cât te costă, de fapt, o zi obișnuită în România, de dimineața până seara, dacă mergi la serviciu. Calcul complet de la cafea la transport
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Radu Banciu, marcat pe viață de un fost jucător al Rapidului: ”Înainte să devină fotbalist era tractorist”
MediaFlux
Donald Trump, ultimatum pentru NATO! Amenințări directe: Greșeală foarte prostească
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj